Dincolo de pofta de aer curat și sport, peste 150 de oameni au alergat duminica trecută în Chișinău în semn de solidaritate cu femeile care luptă împotriva cancerului mamar. Dorina Baltag, una dintre însuflețitoarele acestui proiect, povestește cum a fost cea de-a doua ediție a Maratonului și de câți bani mai e nevoie pentru a putea crea peruci din toate cosițele donate pana acum.

A fost o ediție minunată

Chiar dacă afară ploua și a plouat și toată noaptea, plasam bannerul și cădea… deja ne gândeam „ce va urma?”… Însă începând cu 9:45, când am deschis punctul de înregistrare, lumea venea și continua să vină, iar când erau peste 100 de oameni – inima noastră cânta. Știam că lumea nu a venit să ne susțină pe noi, ci pentru a fi moral alături de aceste femei care luptă în Moldova cu cancerul la sân.

Vezi și: „Run Pink Moldova” a învins ploaia! Au alergat și au donat cosița… iată ce urmează în proiect (Foto)

A fost un exercițiu de solidaritate.

Am observat că pentru fiecare proiect dezvoltat în Republica Moldova se găsește o masă critică și eu cred că acesta este un aspect pozitiv și o tendință frumoasă, de urmat. Evident că ne-am dori ca la viitoarele ediții să vină o mie de oameni, însă acum inclusiv educăm publicul cu asta. Au alergat 157 de persoane și doi câini. Am reușit să colectăm peste 30 de mii de lei și o donație de 250 de euro. Din toți acești bani vom reuși să creăm cam 10-11 peruci. Este nevoie de circa 8-10 cosițe pentru o perucă din păr natural. Avem peste 600 de cosițe, în ziua maratonului am avut 24 de cosițe donate pe loc. Costul pentru realizarea unei peruci este de 150 de euro.

 

Zilnic avem 5-6 cereri de peruci și consultație psihologică

Pasul următor este colaborarea cu o platformă de crowdfunding pentru a putea aduna banii pentru crearea tuturor perucilor din cosițele donate. Cine mai dorește o poate face mai poate să doneze cosița la Salonul ViVero. Colaborăm de mai bine de un an cu Institutul Oncologic din Chișinău, primim zeci de mesaje de la persoane diagnosticate sau de la familia lor. Zilnic avem 5-6 cereri de la persoane care ar putea beneficia de o perucă, dar și cereri privind consultanța psihologică.

Vezi și: A supraviețuit cancerului, iar acum invită oamenii la Maratonul Run Pink: „Am reușit să lupt cu această boală crâncenă!”

„Aproape de EA”

Așa se numește proiectul pe care îl vom implementa din vară. E un proiect câștigat în cadrul „Diaspora Engagement Hub” – proiect realizat de Organizația Internațională pentru migrație împreună cu Biroul pentru Relații cu Diaspora. Colegii din Belgia și Olanda vor colabora pentru a oferi consiliere psihologică pentru aceste femei. Vom avea ședințe 1 la 1, dar și consiliere de grup. Dincolo de acestea vom face activități de terapie prin artă și sport – așa ca să luptăm cu acele aspecte invizibile, despre care de regulă noi nu vorbim. Nu vorbim despre depresie, despre frica de moarte, însă aceasta este o realizate cu care se confruntă oricare persoană diagnosticată cu cancer. Și de asemenea o campanie mare de informare, axată pe regiuni – vom merge și la nord, și la sud.

Lucrăm pentru a realiza și anul acesta Pink October

Vom realiza în toamnă și acea sesiune de mamografii și consultanță din partea specialiștilor. Vrem să avem o echipă mobilă care să educe populația, inclusiv despre semnele de alarmă la sâni și cum pot femeile să se palpeze și maseze singure. Așteptăm în acest sens donatori și parteneri pentru Pink October.