Este greu să găsești antrenamentul potrivit pentru tine, care să fie atât plăcut, cât și eficient. Alergatul nu face excepție în acest sens, deci, doar pentru că prezintă numeroase avantaje, nu este garantat că va atrage pe toată lumea.

Totuși, dacă te-ai gândit să încerci această activitate sau deja ai făcut-o, atunci uite o listă de îmbunătățiri pe care le vei observa la tine.

Sistem cardiovascular și plămâni mai sănătoși

Din momentul în care găsești un ritm sustenabil de alergare pentru tine, vei vedea că inima și plămânii tăi se vor acomoda treptat cu efortul. Cu fiecare antrenament, bătăile inimii vor fi mai controlate, la fel și respirația, devenind din ce în ce mai plăcut.

Astfel, chiar dacă la început ți se pare că organismul tău nu poate susține acest gen de activitate, cu multă răbdare și obiective realiste, vei vedea cu siguranță o evoluție.

Gambe tonifiate

Gambele sunt foarte solicitate în timpul alergării, prin urmare vei observa că și ele se tonifiază în timp. De asemenea, acest tip de activitate dinamică alungește gambele și le face mai puternice fără a adăuga neapărat volum.

Abdomen mai puternic

Alergatul implică și o activitate la nivelul trunchiului, nu numai în ceea ce privește picioarele. Abdomenul este, deci, folosit pentru a-ți stabiliza corpul și a te menține drept, fapt care va conduce la îmbunătățirea tonusului muscular.

Coapse mai tonifiate

În mod evident, picioarele sunt cele mai solicitate când alergi, așa că și coapsele și fesierii tăi vor fi mai puternici odată ce transformi activitatea într-un antrenament regulat. Mai mult, ca și în cazul gambelor, dezvoltarea va fi una zveltă.

O minte mai limpede

Alergatul, la fel ca orice altă activitate fizică, te ajută să te concentrezi pe altceva în afară de probelemele zilnice. Fie că alegi să alergi în natură și să privești în jur, fie că preferi banda de alergat și să asculți muzică, te vei elibera oricum de stres și vei obține o stare de spirit mai bună la final.

O stare de bine generală

Cu excepția aspectelor de mai sus, vei vedea și că alergatul este un punct de pornire pentru o viață mai energică. Odată ce găsești un antrenament care să te satisfacă, vei fi tentat să încerci și alte noi activități fizice. Mai mult, pentru a-ți maximzia rezultatele vei începe să fii interesat și de nutriție, transformându-ți alimentația în combustibil pentru antrenamentele tale. Toate acestea, precum și îmbunătățirea stării mentale vor aduce un nou val de entuziasm în existența ta.

Sursa

Distribuie articolul: