Mille-feuille este celebrul desert franțuzesc cu straturi crocante de aluat foietaj și cremă. Mii de foi este similar tortului Napoleon (denumirea căruia vine de la orașul italian Napoli, nu de la numele conducătorului francez), fiind un deliciu dulce pe placul tuturor.

Un mille-feuille clasic trebuie să aibă trei straturi de foietaj si două straturi de cremă patiserie, iar deasupra se presară zahăr pudră.

Ingrediente (pentru 6 porții): 

  • aluat foietaj 1 foaie (400 g)
  • lapte (3,5% grăsime) 300 ml
  • smântâna neîndulcită pentru frișcă 200 ml
  • gălbenușuri 4 buc.
  • zahăr tos 100 g
  • esență vanilie 1 fiola (dacă folosiți extract, 1 linguriță)
  • făină de porumb 50 g
  • sare un vârf de linguriță
  • zahăr pudră 20 g

Încingeți cuptorul la 200 grade Celsius. Întindeți aluatul foietaj într-o foaie cu grosime uniformă (cam 4 mm grosime). Așezați-o, cu ajutorul sucitorului, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Așezați peste foaie o altă hârtie de copt și, apoi, a doua tavă de la aragaz (să intre în prima și să preseze aluatul). În acest fel, împiedicați foietajul să se umfle. Băgați în cuptorul încins și lăsați 30-35 de minute, având grijă să întoarceți tava la jumătatea timpului, iar spre final să verificați ca aluatul să nu se ardă. Foaia trebuie să fie crocantă și arămie. Lăsați-o să se răcească, îndreptați-i marginile și tăiați-o în trei (pe lungime).

Pentru cremă patiserie: amestecați laptele cu smântână lichidă și puneți-le să se încălzească, pe foc mic. Bateți gălbenușurile cu sarea și zahărul tos până când obțineți o spumă gălbuie. Adăugați esența de vanilie și făină de porumb. Omogenizați și turnați, puțin câte puțin, din laptele cald. Când amestecul de ouă, făină și lapte a ajuns la o temperatură apropiată de cea a laptelui, turnați compoziția peste laptele din oală. Tot pe foc mic și amestecând continuu cu un țel, lăsați până când ajunge la temperatura de fierbere. Ar trebui să aveți o cremă fină și omogenă. Lăsați-o să se răcească, după care omogenizați-o din nou. Puneți jumătate din cremă pe una din bucățile de foietaj (fie o întindeți pur și simplu, fie o puneți cu șprițul ca să arate mai bine).

Așezați o a doua bucată de foietaj și, apoi, restul de cremă. Înainte de a pune al treilea strat de foietaj, tăiați-l în 6 bucăți egale (vă va fi, astfel, mai ușor să porționați prăjitura). Puteți servi imediat prăjitura, dar este și mai bună dacă o țineți măcar vreo 2 ore la rece. Înainte de a o tăia și servi, presărați zahărul pudră.

Sursa: gurmandino.ro

Foto: Google.com

Vezi și: Ciulama de pui în smântână. Este perfectă alături de mămăligă fierbinte

Distribuie articolul: