Soarele a intrat în zodia Taurului pe 20 aprilie 2019 şi  aduce tot felul de schimbări în vieţile noastre. Ne aşteaptă o perioadă excelentă, cu astrele de partea noastră. Trebuie să avem doar puţină răbdare până când visurile vor deveni realitate.

Pentru prima dată după mai bine de 80 de ani, Soarele intră în zodia Taurului, fenomen ce s-a petrece pe 20 aprilie 2019, iar pe 22 aprilie a făcut conjuncţie cu planeta Uranus.

Astrologul român Cristina Demetrescu a dezvăluit ce înseamnă acest lucru şi cum ne afectează.

Potrivit atrologului, ne aşteaptă o perioadă în care totul progresează, totul se înnoieşte. Lucrurile se schimbă la 180 de grade. Avem parte de lucruri neaşteptate, ba chiar putem spune că este o lună a surprizelor!

Taurul guvernează banii

„Oamenii se gândesc mai mult la partea financiară, la acumulare, la avuţie. Dar Taurul nu înseamnă doar bani, ci şi tot ce ţine de zodia frumuseţii”,  spune astrologul.

Taurul fiind guvernat de Venus, planeta frumuseţii, trebuie să ne aşteptăm la o revoluţie în tot ceea ce ţine de artă, de estetică, de simţuri şi de lucruri mici dar nepreţuite.

Planeta Uranus ne poate aduce perfecţiunea mai la îndemnână

„Criteriile de frumuseţe se vor schimba. Uranus ne poate promite că în următorii 7 ani, medicina şi cosmetica se vor schimba, în aşa fel încât femeile vor deveni mai frumoase cu mai puţin efort. Deci, tinereţe fără bătrâneţe”, mai spune astrologul,

Totodată, acest fenomen astrologic ne-ar putea aduce şi schimbări în carieră. „Oamenii ar putea dezvolta business-uri din plăcerile personale”. 

Sursa

Distribuie articolul: