Este considerat cel mai rafinat desert din lume, însă este puţin cunoscut faptul că prăjiturelele colorate, din pudră de migdale şi albuş de ou, crocante la exterior şi moi la interior, celebrele macarons, nu sunt originare din Franţa, ci din Italia. Află istoria lor și vezi 15 idei interesante în care poți servi oaspeții d ela petrecerea ta cu macarons la desert sau fourchett-ul dulce.

Prima dată au fost preparate în secolul al VIII-lea, într-o mănăstire de călugăriţe din Veneţia şi aduse în Franţa, în 1533, de către Caterina de Medici, pentru nunta sa cu Ducele de Orleans, încoronat rege al Franţei în 1547.

Macarons, numele celei mai vândute prăjituri din cofetăriile franceze, vine din termenii italieni „macaroni” sau „maccherone” care, în anul 1650, însemna „aluat preparat cu brânză”, iar mai apoi a căpătat sensul de “aluat moale”. La sfârșitul secolului XVIII, călugărițele mănăstirii Le Dames du Saint Sacrement din orășelul francez Nancy preparau foarte des aceste fursecuri din făină de migdale pentru că nu li se permitea să consume carne, iar prăjiturile aveau un aport energetic ridicat, datorită migdalelor din compoziție.

În perioada Revoluției Franceze, mănăstirea a fost închisă, iar două dintre călugărițe, care erau și surori, au început să vândă macarons pentru a-și câștiga existența. Succesul înregistrat de aceste prăjiturele din migdale le-a adus notorietate celor două călugărițe devenite cunoscute ca „surorile macarons”, iar o stradă din Nancy chiar a fost botezată cu acest nume. În Franţa există şi azi foarte multe poveşti legate de istoria acestor fursecuri colorate, cea mai cunoscută fiind aceea că nepoata Caterinei de Medici a fost salvată de la înfometare mâncând doar macarons.

Fursecurile originale erau preparate după o rețetă simplă și aveau în compoziție făină de migdale, zahăr și albușuri de ou, un soi de pricomigdale autohtone, însă, în timp, rețeta a fost îmbunătățită, iar varianta actuală a macaronsului este o prăjitură formată din două fursecuri lipite cu o cremă fină. Există diverse sortimente de macarons, cele mai apreciate fiind cele cu vanilie, zmeură, ciocolată, fistic, caramel, această formă finală a celebrei prăjituri prinzând contur în secolul XX.

 

Cel responsabil pentru varianta macarons cu cremă la mijloc, botezată și „gerbet”, este Pierre Desfontaines, vărul lui Louis Ernest Ladurée, fondatorul celebrei patiserii pariziene de lux, care îi poartă numele și care este vizitată de turiști din lumea întreagă pentru dulciurile rafinate, preparate după rețete secrete pe care doar chef-ul principal le cunoaște. Și japonezii au fost cuceriți de macarons, numai că aceștia au înlocuit pudra de migdale cu pudră de alune, iar belgienii au micșorat cantitatea de zahăr din compoziție și au mărit-o pe cea de fîină de migdale.