Se spune despre despresie că este boala acestui secol și că este la fel de periculoasă precum cancerul. De ce am ajuns în acest impas? Ce este depresia? Cum o depistăm, dar mai ales cum ne vindecăm, despre toatea aceste am vorbit la interviul „După Cortină” cu psihologul Aurelia Balan Cojocaru. 

Termenul „depresie”

„Eu consider că cu termenul de depresie noi exagerăm. Exagerează mass-media, exagerează societatea. În primul rând depresia nu este de neglijat. Este ceva foarte serios, care acaparează ca un adevărat cancer și pune stăpânire pe societatea noastră însă de multe ori o tratăm greșit. Exagerăm atunci când o banală melancolie o băgăm în boala depresiei.”

Simptomele depresiei: 

– O stare de indispoziție, o stare emoțională fluidizantă, o pierdere nesemnificativă în kilograme nu neapărat înseamnă depresie, poate însemna o epuizare psiho-emoțională, dar atunci când acestea durează mai mult timp, atunci când nu te mai poți bucura de viață, noi putem vorbi de depresie. Lucrurile acestea de cele mai dese ori se observă de oamenii din jur, care ne cunosc foarte bine și le auto-observăm și noi.

– Gânduri suicidale, lipsa poftei de viață, lipsa bucuriei, lipsa dorinței de creativitate.

Moartea cuiva- un motiv principal al depresiei. 

„Noi niciodată nu suntem pregătiți pentru lucrurile foarte certe. Pierderea unui om drag poate scutura. Se va respecta în primul rând perioada de doliu. Pierderea cuiva drag trebuie să ne pună de multe ori și față în față cu noi și cu demonii din noi pentru că atunci când conștientizezi că ai  fost cumva departe de firescul lucrurilor îți pui întrebări asupra valorilor proprii, îți mai amintești de virtuți, îți mai autoanalizezi și faci o introspecție în interiorul tău și te înveți cum să funcționezi.”

„Dacă tu nu mai poți (după perioada de doliu) funcționa mai departe și nu poți da un randament trebuie să cauți ajutor.”

Despărțirea – motiv de depresie? 

„De multe ori despărțirea trebuie celebrată ca o căsnicie pentru că asta poate însemna șansa la fericire pentru cel puțin patru oameni. El plus o eventuală ea și tu plus un eventual el sau în primă instanță pentru doi. O căsnicie nu este altceva decât un proces de cunoaștere, iar dacă în acest proces ajungeți într-un punct în care conștientizați că ceea ce cunoști în omul de alături nu îți convine pui punct și mergi mai departe și îți oferi ție șansa la o bună funcționalitate.

Noi avem foarte puține exemple de dragoste autentică, de dragoste cu adevărat matură, de ACEA DRAGOSTE și nu îndrăgosteală. Multe relații se leagă din îndrăgostire, din dorință, dar nu din acea dragoste matură, asumată, caldă și constructivă.”

Depresia la copii. 

„De multe ori depresia copiilor nu e nimic altceva decât o stare psiho-emoțională a mamei ori a ambilor părinți, care se transmite și pe care copiii o expus și o exteriorizează în forma în care ei pot.”

Te poți vindeca singur? 

„Sunt foarte mulți specialiști în întreaga lume, care oferă consultații online. De multe ori ajutorul poate fi la un click distanță însă și aici trebuie să ai o pregătire. Important este să îți dorești. Apasă pe butonul voință! Privește-te în oglindă și dă-ți seama că tu meriți mai mult. Atunci când seara ajungi și te culci în pat și ești în fața gândurilor tale, e foarte important să știi pentru ce mulțumești și este o mare artă să poți mulțumi pentru faptul că tu ai existat în acea zi, dar și o mai mare artă este să fii mulțumit că ai trăit-o.”

Mai multe detalii afli din interviu. 

Vezi și: „După Cortină” cu Rodica Ciorănică, așa cum rar ai văzut-o: „Plecatul din televiziune a fost subit și pentru mine…” (Video)

 

Distribuie articolul: