Actrita Stela Popescu s-a stins din viață miercuri, și nu joi cand a fost găsit. Artista avea 81 de ani și a murit în urma unui accident vascular cerebral, și nu a unui infract așa cum s-a spus.

Medicii legisti au încheiat astăzi autopsia și au făcut primele declarații despre moartea celebrei actrițe.

“Nu a făcut infarct aşa cum s-a spus. Tocmai s-a încheiat autopsia. Suferise un AVC (accident vascular cerebral ) – cel mai probabil, în urmă cu două trei zile când s-a spart un vas de sânge şi i-a inundat creierul, după care a intrat în comă. Era moartă de aproape 12 ore. Nu avea leziuni externe”, a declarat o sursa apropiata anchetei pentru Cancan.ro

Acum câteva zile actrița a participat la un eveniment monden, iar acum apar voci care spun că actrița nu se simțea bine deloc. Iată ce a mărturisit Oana Pelea:

„Stela Popescu a trăit o viaţă pe scenă. A început să moară tot pe scenă în faţa publicului. Publicul nu a înţeles ca Stela murea, puţin câte puţin, în faţa lui. Publicul a aplaudat…Nimeni din public nu a chemat salvarea. Nu a dus-o nimeni la spital, chiar dacă era mai mult decât evident că are nevoie de ajutor. Nimeni. Nici din public …nici dintre organizatori. Stela s-a retras, s-a dus acasă şi a murit. Nu judec pe nimeni. Mi se pare doar incredibil că nimeni din sală nu a înţeles că începuse să moară acolo în faţa lor…Doamne, cât de nepăsători, indiferenţi şi grăbiţi trecem unii pe lângă alţii…“, a scris actrița.

Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani.

Citește și: Top 10 citate spuse de Stela Popescu! „Râsul e un medicament”

Distribuie articolul: