Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în luna iulie!

Berbec

Va fi o lună plină pentru tine pe plan sentimental şi cu siguranţă nu vei avea timp să te plângi de plictiseală sau rutină. Fie că eşti implicată într-o relaţie serioasă sau eşti singură, cert este că vei avea parte de evenimente menite să nu te lase să respiri nicio clipă. Dacă ai un iubit sau soţ, vor exista neînţelegeri şi certuri legate de timpul vostru petrecut împreună. E posibil ca partenerul tău să devină gelos şi să creadă că ai pe altcineva dacă nu îi acorzi atenţia pe care şi-o doreşte.

Sunt favorizate orice fel de tranzacţii în această lună, mai ales dacă eşti implicată în afaceri. Este o lună bună pentru îmbogăţirea cunoştinţelor, pentru perfecţionare sau aprofundare. Este o perioadă în care situaţia ta financiară va stagna, însă acum se vor pune bazele unui nou început promiţător pe acest plan. Abia la final de iulie vei vedea primele rezultate ale schimbărilor de care te-ai ocupat până atunci.

Taur

Luna iulie trebuie să clarifice puţin viaţa ta sentimentală, ai mare nevoie de asta. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, tu şi partenerul tău de viaţă veţi avea o mulţime de confruntări în ceea ce priveşte viitorul vostru comun. E posibil ca ambii să vă doriţi lucruri diferite, iar fără compromisuri de ambele părţi nu veţi reuşi să funcţionaţi ca şi relaţie. E clar că vor avea lor schimbări majore, fie despărţiri sau consolidări, iar nativele singure au şansă să cunoască persoana perfectă pentru ele.

Nu o duci deloc rău cu banii în luna iulie, însă tocmai de aceea vei fi tentată să cheltui fără măsură pe lucruri care nu sunt prea importante. Din fericire, ai alături de tine o persoană care îţi oferă sfaturi bune în ceea ce priveşte situaţia ta financiară. Eşti pricepută în negocieri, de aceea poţi forţa puţin nota pentru a obţine ceea ce ţi-ai propus. Munca în echipă îţi poate aduce mai mulţi bani decât sperai!

Gemeni

Eşti pusă pe ceartă luna aceasta şi nimeni nu te poate calma, nici măcar partenerul tău de viaţă. E clar că ceva te nemulţumeşte şi că acum eşti pe cale să izbucneşti. Indiferent dacă eşti implicată într-o relaţie sau eşti liberă ca pasărea cerului, e posibil să fii tentată să flirtezi cu bărbaţii din jurul tău fără să te gândeşti la consecinţe. Încă nu te gândeşti să faci pasul următor, însă nici mult nu mai e până acolo. Încearcă să fii corectă cu cel de lângă tine, iar apoi poţi face ce vrei!

Nu te baza pe banii pe care nu îi ai în această lună, acesta este sfatul astrelor pentru tine. Cu toate că mai multe persoane au să îţi returneze bani sau trebuie să primeşti vreo mărire de salariu, nu conta pe asta şi încearcă să te descurci doar cu ce ai în buzunar. Vei avea parte de cheltuieli neprevăzute în ceea ce priveşte evoluţia ta profesională, însă totul va merita din plin!

Rac

Luna iulie este o lună a afirmării. Începând de acum vei reuşi încet, încet să primeşti respectul meritat şi să decizi mai mult în ceea ce priveşte viaţa de cuplu. Te simţi puternică, emani mai multă încredere în tine, iar partenerul tău vede asta şi se supune. Bunul mers al relaţiei tale depinde şi de atitudinea acestuia cu privire la autoritatea pe care o ai asupra lui. Dacă nu este genul care să accepte, e posibil să vă despărţiţi!

Luna iulie vine cu cheltuieli neprevăzute, ceea ce înseamnă că trebuie să îţi organizezi foarte bine banii pentru a nu ajunge într-o situaţie limită. Încearcă să ai mereu ceva pus deoparte pentru lucruri imprevizibile, fie ele bune sau rele. Este nevoie de muncă multă pentru a putea evolua pe acest plan al vieţii tale, de aceea te instala comod şi nu aştepta ca banii să îţi pice din cer!

Leu

Încearcă luna aceasta să te adaptezi mai repede schimbărilor care intervin în viaţa ta sentimentală. Nimic nu depinde de tine decât rapiditatea cu care faci faţă modificărilor din jur, iar asta îţi poate aduce sau nu fericirea. Dacă te-ai despărţit recent de iubitul tău, luna iulie poate veni cu o împăcare. Acest lucru nu va fi posibil decât dacă acesta se supune condiţiilor şi termenilor tăi. Fii conştientă că pot fi doar promisiuni goale, aşa că asigură-te că nu va încălca nimic din ce a spus.

Banii vor fi în atenţia ta în luna iulie şi nu vei permite să laşi oportunităţile să treacă pe lângă tine. Ai grijă dacă munca pe care o faci este în echipă, pentru că unii colegi sau parteneri ar putea avea intenţii mai puţin bune în ceea ce priveşte câştigurile voastre comune. Atenţia este cheia, aşa că nu te încrede în nimeni şi îndeplineşte-ţi atribuţiile cu mare responsabilitate!

Fecioară

Luna iulie va fi una agitată pentru tine pe plan amoros. E posibil ca în relaţia ta de cuplu să apară o a treia persoană care, chiar dacă nu are de-a face cu infidelitatea, să îţi perturbe liniştea. Eşti o fire geloasă şi posesivă, de aceea o schimbare ce va avea lor în aceste zile îţi va da viaţa peste cap. Încearcă să priveşti obiectiv situaţia şi să te opreşti din a reacţiona impulsiv. În caz contrar, există riscul să faci unele greşeli peste care partenerul tău nu va putea să treacă.

În ultima perioadă ai cheltuit destul de mulţi bani şi ai investit în lucruri şi obiecte de care aveai nevoie. Cu toate că nu ai aruncat cu banii în stânga şi în dreapta, ci ai acţionat justificat, e necesar să fii mai chibzuită de acum înainte pentru a putea reveni la situaţia cu care te-ai obişnuit. Evoluezi lent, dar sigur, iar asta te face să ai mai multă încredere în tine şi să îţi stabileşti standarde mai înalte.

Balanță

Vei fi mai stresată decât de obicei luna aceasta din cauza unor schimbări ce au loc în viaţa ta. E posibil ca unele chestiuni din mediul profesional să îţi afecteze viaţa de familie mai mult decât credeai. Chiar dacă îţi cunoşti partenerul extrem de bine, nu credeai că mai ai atâtea de descoperit despre el. E un izvor nesecat de reacţii, dar de această dată nu vor fi dintre cele mai plăcute. Văzând toate acestea, încearcă să temperezi atmosfera şi să faci sacrificii pentru a avea parte de linişte.

Eşti destul de imatură în ceea ce priveşte responsabilităţile financiare, însă, din fericire, ai lângă tine persoane care te pot ajuta. Încearcă totuşi să nu te laşi manipulată complet, ci să îţi impui şi tu o urmă de personalitate. Una e să te laşi ajutată, alta e să te laşi condusă. Ia problema în propriile mâini, şi chiar dacă eşuezi, vei învăţa din greşeli şi te vei perfecţiona.

Scorpion

Începi luna cu tensiuni în viaţa de cuplu, însă acestea se domolesc pe măsură ce trece timpul. Nu se petrece nimic grav între tine şi partenerul de viaţă, însă însăşi rutina poate să vă agite în acest fel. Încercaţi să vă faceţi mai mult timp unul pentru celălalt şi să experimentaţi lucruri noi. Nu e o idee rea să plecaţi într-o vacanţă romatică doar voi doi, chiar dacă aveţi copii sau alte griji pe cap. Dacă eşti singură, fii mai sociabilă şi mai deschisă flirtului, chiar dacă nu îţi stă în caracter.

Luna iulie va fi o lună a schimbărilor pentru tine, chiar drastice se poate spune. E necesar să faci paşi înainte, pentru că stagnarea cu care te confrunţi de ceva vreme începe să te tragă în jos. Nu risca să te plafonezi şi caută întotdeauna un job mai bun, mai mulţi bani şi mai multe şanse de avansare. Eşti o persoană care promite mult, iar ambiţia de care dai dovadă trebuie să iasă cu mai mult curaj la suprafaţă.

Săgetător

Luna aceasta va fi una extrem de dificilă pentru tine pe plan sentimental. Cu toate că îţi doreşti atâtea lucruri, prea puţine dintre ele ajung să fie atinse. E nevoie de eforturi prea mari pentru a simţi o urmă de fericire, de aceea ar trebui să iei în considerare faptul că partenerul tău actual ar putea să nu fie cea mai bună alegere a ta. Nu e timpul pierdut pentru a lua totul de la capăt, însă ai nevoie de mai mult curaj pentru a schimba lucrurile. Dacă eşti singură, încearcă să nu oferi sfaturi celor care nu sunt în aceeaşi situaţie ca şi tine!

Încearcă să nu rişti prea mult în această lună în ceea ce priveşte tranzacţiile financiare. Cu toate că ţi-ai dori să câştigi mai mult, acum e indicat să te mulţumeşti cu banii pe care îi deţii. Ai planuri de bătaie promiţătoare, însă nu începe să le pui în practică de acum. Răbdarea este o virtute pe care trebuie să ţi-o dezvolţi mai mult, mai ales dacă ai trecut recent prin eşecuri din care ai avut ce învăţa.

Capricorn

Luna iulie este o lună bună pentru nativele singure în ceea ce priveşte dragostea, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre cele implicate într-o relaţie. Dacă ai un iubit stabil sau chiar un soţ, certurile cu acesta devin insuportabile. Şi dacă eşti dispusă să salvezi ceva din relaţia asta, e necesar să faci lucruri pe care nu ţi le doreşti până când acestea încep să îţi placă. Un bun exemplu este mai mult romantism şi mai multe activităţi inedite împreună cu acesta. Dacă eşti singură, ai toate şansele ca alesul inimii să apară dintr-un loc în care nu ţi-ai îndreptat niciodată atenţia. Va fi o surpriză!

Ai planuri mari în ceea ce priveşte investiţiile, însă nu acţiona în luna iulie. Acum mai mult decât oricând trebuie să fii prudentă cu banii şi să îi ţii la adăpost cel puţin în această perioadă. Spre final de iulie poţi începe negocierile, însă fără să iei vreo decizie impulsivă. Dacă vrei să îţi achiziţionezi o locuinţă sau un autoturism, optează pentru ceva modest care să nu te lase cu buzunarele goale!

Vărsător

Luna iulie va fi o lună delicată pentru tine. Se anunţă despărţiri şi confruntări furtunoase, dar nimic din ce nu poţi stăpâni. Cu toate că îţi este enorm de greu pe interior, e clar că ştii să îţi gestionezi emoţiile şi să transmiţi exact mesajul pe care ţi-l doreşti. La finalul acestei luni vei fi mulţumită de rezultatul obţinut, chiar dacă drumul nu va fi deloc uşor până să ajungi acolo. Este important să nu te mai pui pe tine pe plan secund!

Luna aceasta se vor clarifica anumite lucruri în ceea ce priveşte cariera ta şi vei reuşi să te stabilizezi. Ai mulţi bani de primit, însă asta e un lucru bun şi nu trebuie să te îngrijoreze micile întârzieri. Cu toate acestea, nu te baza pe ceea ce vei avea, ci bazează-te pe ceea ce ai dacă nu vrei să rişti ca planurile să-ţi fie date peste cap. Atunci când vine vorba de lucruri serioase, fii responsabilă şi renunţă la impulsivitate.

Pești

Nu sunt excluse relaţiile amoroase în mediul profesional în această lună, indiferent dacă eşti singură sau eşti deja implicată într-o relaţie. E posibil să fii atrasă de o persoană alături de care lucrezi de multă vreme, iar asta îţi poate da puţin viaţa şi ritmul ei peste cap. Vei fi mai fericită per ansamblu, însă asta nu înseamnă că îţi va fi uşor cu presiunea din jur. Încearcă să nu faci pe nimeni să sufere, altfel vei regreta mai târziu!

Nu o duci foarte bine cu banii, iar luna iulie va veni cu o avalanşă de cheltuieli neprevăzute. Încearcă să te organizezi cât de bine poţi şi să investeşti doar în lucrurile cu adevărat importante. Dacă ai datorii, nu amâna nicio zi achitarea acestora. Chiar dacă mai ai puţin şi ajungi la disperare din cauza banilor, e necesar să îţi păstrezi calmul şi să nu cedezi nervos indiferent cât de negru ţi s-ar părea totul.

Distribuie articolul: