Caracterul fiecărei persoane poate fi influenţat, printre altele şi de ziua săptămânii în care ne-am născut. Cele şapte zile ale săptămânii sunt denumite după Soare, Lună şi alte cinci planete: Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn – fiecare planetă guvernează o zi şi implicit existenţa celor născuţi în acea zi.


Luni

După cum se poate înțelege, ziua de luni este guvernată de Lună – dacă te-ai născut în această zi, ești o persoană curajoasă, îndrăzneață, lipsită de teamă. Pentru mulți, uneori curajul tău poate fi nebunie curată, dar tu știi să muți munții din loc și chiar îi muți dacă asta înseamnă să-ți îndeplinești visele.

În plus, adori să trăiești printre oameni importanți, de la care ai ce să înveți și care au aceleași gusturi rafinate ca ale tale. Deși ai o fire jovială, blândă, optimistă, există riscul să-ți faci numeroși dușmani pentru că ești foarte pretențios din fire. Femeile care s-au născut lunea sunt foarte iubitoare și sensibile, devin mame foarte bune și sunt capabile să facă sacrificii și să accepte compromisuri pentru cei dragi.

Marţi

Planeta care guvernează ziua de marți, Marte, îi influențează pe toți cei născuți în această zi, cu precădere în ceea ce privește atitudinea lor de luptători. Toți cei născuți marțea sunt profesioniști buni; nu cedă niciodată în fața problemelor, luptând, chiar și pentru cea mai mică miză, până la capăt. Acești oameni iubesc călătoriile și libertatea și urăsc monotonia sau repetarea. Iubesc cu intensitate, dar sunt foarte greu de păstrat într-o relație de lungă durată pentru că sunt mereu în căutare de ceva special. Toți cei născuți marțea se vor dezvolta mult mai bine în medii exterioare, în locuri noi, decât în spații familiare.

Aspectul mai puțin pozitiv al caracterului celor născuți marțea ține de impulsivitate: iau de multe ori decizii la foc automat, bazate pe sentimente puternice și mai puțin pe rațiune și pe analiză. Uneori devin agresivi și se manifestă ușor deplasat față de ceilalți, iar asta se întâmplă mai ales atunci când cred că sunt răniți sau atacați.

Miercuri

Dacă te-ai născut miercuri, Mercur îți generează o sete continuă de cunoaștere – viața ta trebuie să fie condimentată cu tot felul de informații și activități, indiferent de domeniu. Iubești să știi, să afli, să descoperi. Iubești sinceritatea și stabilitatea; nu crezi în focuri aprinse rapid, ci trăiești după principii lente, dar sigure. Asta nu înseamnă că nu ești profund sau extrem de senzual, doar că ești mai degrabă genul de persoană rațională, cu gândire analitică și care rezolvă totul prin comunicare.

De obicei, cei care s-au născut în această zi dau dovadă de o mare generozitate, uneori exagerată.

Joi

Despre cei născuți într-o zi de joi se spune că sunt foarte norocoși, ba chiar sunt protejați astral pe tot parcursul vieții. Așadar, dacă te-ai născut joia, vei beneficia de toate premisele pentru a deveni un om de succes: profesional, îți vei contura o personalitate puternică, bazată pe informații și cunoștințe din toate domeniile. Nu vei avea niciodată probleme sau lispuri prea mari. Mai mult, gândirea deschisă și concepțiile moderne te vor ajuta să-ți deschizi singur orizonturi spectaculoase.

Cu toate astea, două caracteristici care te avantajează ceva mai puțin: tendința de a te grăbi când te îndrăgostești și dificultatea de a oferi credit celor din jur. Deși ești altruist și corect, sunt puțini oameni care ajung la sufletul tău cu adevărat — ai puțini prieteni, iar dacă cei din jurul tău te dezamăgesc, e posibil să nu-i mai ierți niciodată. Pe de altă parte, starea ta naturală este cea în care te simți independent și liber; tocmai de aceea, limitele sau restricțiile te determină să reacționezi impulsiv.

Vineri

Despre cei născuți în ziua de vineri se crede că sunt romantici și visători incurabili. Iubesc tot ce e frumos, apreciez arta și mă remarc din mulțime prin sensibilitate și tandrețe. Pe de altă parte, se spune că dacă te-ai născut vinerea, vei cunoaște fericirea adevărată în a doua parte a vieții, după ce te vei maturiza. Adori să ai grijă de ceilalți; îți vei dedica mare parte din timp scopurilor de caritate și organizațiilor de binefacere. Afectivitatea și frumusețea sunt două calități care îți vor defini viața, atât cea personală, cât și cea profesională.

Deși cu cei dragi ești foarte afectuos, loial și corect, se poate să fii, pentru foarte mulți, o persoană opacă, greu de descifrat, nepăsătoare și indiferentă. Un aspect negativ al caracterului tău poate fi faptul că te enervezi repede, din motive banale… Îți trece, totuși, la fel de repede.

Sâmbătă

Ziua de sâmbătă este guvernată de Saturn; tocmai de aceea, cei născuți în această zi sunt considerați a fi foarte buni, afectuoși cu cei din familie sau cu cei pe care îi iubesc și foarte aroganți cu toți ceilalți. Ușor misterios, chiar secret, cel născut sâmbăta se face greu de înțeles de cei din jur; spune foarte rar “te iubesc” sau cuvinte de apreciere. Dacă te-ai născut sâmbăta, îți pui o mască dură în spatele căreia se ascunde o mare de emotivitate și sensibilitate.

Iubești independența, îți place să te afli, măcar din când în când, printre oameni și să socializezi, cucerindu-i de cele mai multe ori prin inteligență. Deși trăiești după propriile cutume, celorlalți nu prea le lași libertate de mișcare și devii, de multe ori, răutăcios în preajma lor. Asta până îți găsești echilibrul.

Duminică

Pentru că Soarele guvernează ziua de duminică, ești jovial, sincer, vesel, vorbăreț și încrezător în forțele proprii. Oamenii își doresc compania ta, mai ales că, spre deosebire de mulți, ești un om de cuvânt care duce mereu la bun sfârșit ceea ce își propune sau afirmă.

De obicei, ești în centrul atenției și, pe plan profesional, ocupi posturi de conducere care îți pun în evidență abilitățile de lider. Deși ești protector cu cei din jurul tău, există momente în care devii foarte impulsiv și te exteriorizezi în mod vulcanic. Cu toate astea, momentele de supărare îți trec la fel de repede cum apar.

 

Distribuie articolul: