Anna Smolnițchi este mămică a două fetițe. Jurnalista a devenit mămică a doua oară la doar 11 luni după prima naștere. La prima naștere Ana a fost nevoită să aleagă cezariana, iar a doua fetiță a adus-o pe cale naturală. 

Trecând prin două experiențe diferite, Anna a decis să povestească pe blogul său care a fost diferența în cazul ei dintre nașterea naturală și operația de cezariană. 

„Am născut două fetițe, pe prima – prin cezariană de urgență, aveam preeclampsie, diagnosticată în săptămâna a 35-ea de sarcină. Am născut după o săptămână petrecută în spital, timp în care încercam să menținem în limitele normale tensiunea arterială. Aceasta ajungea și la 170/90. O mențiune aici. După 140/90, orice femeie însărcinată are motive să își facă griji pentru sănătatea proprie și a fătului. Hipertensiunea arterială înseamnă, printre altele, mai puțin oxigen către copilul din burta mamei.

Pe a doua fetiță am născut-o la 38 săptămâni și 3 zile, natural, cu o cicatrice de 4, 2 mm pe uter, după doar 11 luni de la prima naștere. Cum a fost posibil? Am fost ajutată de un medic extraordinar, de Constantin Ostrofeț de la Spitalul Municipal Nr. 1. Doctorul a avut motive întemeiate să considere că pot naște natural: copilul coborâse încă în luna a șaptea în bazin, iar partea cea mai mare a capului trecuse de linia cicatricii (a arătat ultrasonografia făcută cu o zi înainte de naștere), asta însemnând riscuri minime de ruptură a uterului. Constituția  mea corporală și starea de sănătate îmi permiteau să încerc.”

Naștera prin cezariană

Nașterea prin cezariană m-a marcat în sensul negativ. M-a luat pe nepregătite. De altfel mi se pare ciudat să arăți cu degetul spre o cifră din calendar, pe care împreună cu medicul o alegeți ca zi de naștere a copilului. E clar, în cazul nostru a fost o urgență, nu am avut de ales. Starea mea de sănătate nicidecum nu revenea pe un făgaș pozitiv. Pentru binele meu și al copilului, s-a intervenit prin cezariană. Dar cezariana planificată (așa cum e încă la modă în diferite colțuri ale lumii) te lipsește de contracții, așadar de frumoasa experiență de a primi un semnal de la copilul tau că e pregătit să se nască. Eu nu am avut contracții, pur și simplu am fost dusă pe targă în sala de operații, după o oră de la anunțul medicului că e riscant să continuăm sarcina. Am optat pentru anestezie locală, deci eram conștientă, vorbeam cu medicii, așteptam cu mare emoție să aud vocea fetiței. Mă simțeam ciudat, de parcă ceva absolut nefiresc se întâmpla, de parcă nu așa ar trebui să meargă lucrurile. Mă simțeam ca o valiză din care urma să fie scos un copil. După doar cinci minute, am auzit-o. Am plâns. Mi-a fost apropiată ca să o sărut pe frunte, am reușit să spun doar atâta: „Vai, minune , ce micuță ești”. Lucrătorii medicali au luat-o să o îmbrace, să îi verifice starea de sănătate, iar în următoarea oră, fetița a stat pe pieptul tăticului. Eu „m-am reținut” în sala de operații, ca să mi se sutureze plaga, etc. Apoi, am fost transportată în secția de reanimare, unde am petrecut prima zi și noapte cu fetița pe care am așteptat-o cu toată ființa mea.

Durere insuportabilă după operația de cezariană. 

Să mai povestesc ce s-a întâmplat după cezariană. Aveam o durere imensă de la piept până jos, în zona ovarelor. Mi se strânge și acum burta în pumn. Atât, dar atât de dureros e! Aveam senzația că organele mele se plimbau haotic dintr-o parte în alta și nu mă puteam culca deloc pe pat. Corpul meu urla de durere. Îmi părea că mă doare chiar un loc gol, aproape de piept, deasupra burții. Nu știu ce era acolo, dar era o durere înțepătoare, insuportabilă. Am cerut injecții care să îmi ia durerea, de mai multe ori, și am purtat o centură cumpărată la farmacie, ca să îmi susțină cât de cât burta. Ea m-a salvat și la WC, îmi diminua durerea….

Am purtat-o vreo lună, cred. În fine, arătam și mă simțeam excelent, îmi doream intimitate cu soțul meu. Ceva însă nu era în regulă, nu era ca înainte. Mi-a trecut prin minte și gândul că poate nu mă mai dorește, că vede în mine doar mama copilului. Mă temeam că s-a răcit, că ne-am îndepărtat. L-am chemat la o discuție sinceră și l-am întrebat, fără ocolișuri.

Ce se întâmplă?

Mi-a mărturisit că imaginile din timpul nașterii îl fac să se teamă să mă rănească. Îi era frică să îmi facă rău. În mintea lui, eu aveam nevoie de protecție, spațiu și grijă.

Eu i-am spus cum mă simt, l-am asigurat că nu mă doare nimic, i-am zis ce îmi doresc și atunci totul a revenit la normal, relația noastră a devenit și mai strânsă din toate punctele de vedere. Iar dovada este a doua fetiță.

Nașterea naturală

Am rămas însărcinată după numai două luni de când am născut. Eram atât de îndrăgostiți unul de altul și de prima fetiță, eram încântați de experiența noastră în calitate de părinți, vorbeam că ne dorim mulți copii, iar Dumnezeu ne-a îndeplinit dorința.

Nașterea naturală a fost o experiență fără egal. M-am pregătit de naștere încă din ziua în care am aflat că sunt însărcinată. Am întreprins mai multe acțiuni ca să decurgă sarcina bine: am administrat medicamente pentru menținerea tensiunii arteriale în limitele normale, am consumat proteină (de origine vegetală, căci eram vegetariană, astăzi vegană în devenire), am înotat (nu aveam voie să fac sport intens din cauza cicatricii pe uter), am dat absolut toate analizele de rutină (la prima sarcină am omis câteva, astfel încât nu am depistat la timp problemele de sănătate), am măsurat zilnic tensiunea arterială.

E frumos și emoționant să nu știi data exactă la care vei aduce pe lume un copil. Așteptarea îți permite să te pregătești psihologic, emoțional și spiritual pentru marea zi. E ca și cum ai aștepta o călătorie când te informezi, visezi, îți imaginezi cum o să te odihnești, ce o să vizitezi. Mai pe scurt, visezi cu ochii deschiși, în același timp te documentezi despre destinație, îți faci bagajele, decizi dacă mergi singur sau cu cineva, etc. E minunat să simți contracții, iar pe măsură ce ele se intensifică, tu conștientizezi plenar ce ți se întâmplă și miracolul care urmează să se producă. Contracțiile m-au prins acasă, urmăream Vocea României (ador acest show televizat, îmi este drag acum și mai mult pentru că mi se asociază cu nașterea fetiței). Era aproape de miezul nopții, mi-am sunat medicul după vreo 2 ore, mi-a zis să iau un taxi și să vin la spital. Nici nu luasem lucrurile cu mine, credeam că o să fac cale întoarsă, nu îmi venea să cred că uite asta este noaptea în care aș putea să nasc. A trebuit să rămân la spital, am urcat în sala de nașteri. Sala de NAȘTERI!!!!! Eram atât de fericită să ajung acolo și nu în sala de operații. Îi tot vorbeam micuței din burtică, îi povesteam ce se întâmplă. Medicul îmi explica fir de-a păr fiecare pas, tot ce facem, eram sută la sută informată despre fiecare schimbare din corpul meu. Soțul a stat tot timpul lângă mine, în timpul travaliului ne îmbrățișam, ne legănam, dansam, făceam glume, eu cântam, noi ne rugam lui Dumnezeu. Mi s-a făcut anestezie epidurală, astfel încât contracțiile extrem de dureroase, de la care aveam senzația că mi se dilată oasele spatelui în partea inferioară, au cedat. Nu le simțeam deloc,  de aceea în timpul nașterii propriu-zise, împingeam când îmi făcea semn medicul (aici e micul meu regret, că nu am simțit aceste contracții, nu mă simțeam stăpână pe propriul meu corp. Eu glumesc și astăzi, toată munca au făcut-o copilul și medicul, eu mai puțin și sper să îmi iau revanșa a treia oară). Acum, serios vorbind, în sala de nașteri e magie, dar trebuie să fii pregătit pentru ea, să fii bine informat, să ai alături un medic în care ai încredere fără rezerve.

Cum m-am recuperat după nașterea naturală? Foarte repede. Disconfort simțeam doar în zona perineului, unde s-a făcut o incizie. Mă durea tare și, desigur, era o problemă dusul la WC. Foarte dureros. M-a ajutat un unguent magic, pe care îl prepară mama mea, îl folosesc oricând am ceva de vindecat – zgârâieturi, răni diverse. Se pregătește un amestec din ulei de măsline, ceară de albine, un gălbenuș de ou. Îmi pare rău că nu l-am aplicat din prima zi de după naștere. Acest unguent scoate inflamația în ore numărate, hidratează, tămăduiește. În rest, nu țin minte să mă fi durut ceva. Am purtat nou-născutul în wrap, deci la piept, din prima zi până în luna a patra.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: