Din ce în ce mai mulți suferă de prediabet, o problemă de sănătate foarte serioasă, dar 90% dintre ei nici măcar nu știu. Prediabetul apare atunci când nivelul glicemiei este mai mare decât în mod normal, dar nu este suficient de ridicat pentru a fi diabet de tip 2. Cei cu prediabet au, de obicei, o anumită rezistență la insulină sau pancreasul lor nu este capabil să producă suficientă insulină pentru a-și păstra zahărul în sânge la un nivel sănătos. Deși aceste persoane au până la 50% șanse de a dezvolta diabet în următorii 5-10 ani, cu modificări ale stilului de viață – cum ar fi consumul de alimente care scad nivelul de zahăr din sânge – riscul poate fi redus semnificativ.

În plus față de a deveni mai activ, scăderea în greutate, scăderea stresului, renunțarea la fumat și un somn de calitate, mâncarea mai sănătoasă pot ajuta la prevenirea sau inversarea efectului prediabetului. Iată cinci alimente pe care să le introduci în dietă, dacă ești în grupa de risc, dar și câteva reguli alimentare pe care trebuie să le respecți:
Mănâncă la fiecare 3-6 ore – Ia micul dejun într-o oră sau două ore de la trezire și apoi mănâncă o gustare sau o masă la fiecare trei până la șase ore. Aceasta va avea ca rezultat de la trei până la șase mese și gustări totale zilnic.
Echilibrează mesele – Umple jumătate de farfurie cu legume și cealaltă jumătate cu carbohidrați integrali și proteine. Acești carbohidrați complecși au mai multe fibre și substanțe nutritive decât carbohidrații procesați, cum ar fi orezul alb, pâinea și pastele, iar fibrele ajută la controlul nivelului de zahăr din sânge.
Mănâncă mai puțin seara – În timp ce o gustare mică, de aproximativ 100-150 de calorii, înainte de culcare este în regulă, asigură-te că masa de seară o iei cu cel puțin 4 ore înainte de culcare. Mâncatul nechibzuit la sfârșitul zilei poate crește riscul obezității și al diabetului, conform studiilor.

Ce mâncăm pentru a scădea nivelul de zahăr din sânge

Legume cu frunze verzi

Un consum constant de verdețuri (2 porții pe zi) poate scădea riscul de diabet de tip 2 cu 14 procente, conform unor studii recente.Așa că, nu mai aștepta, introdu în dieta ta spanacul, salata verde,varză kale, ba chiar și pătrunjelul și alte plante aromatice. Rezultatele vor fi vizibile în scurt timp.

Fructe

Fructele sunt o sursă excelentă de nutrienți și de fibre, cu condiția să le consumi proaspete, nu sub formă de sucuri. E de preferat să le mănânci pe post de gustări, la distanță de câteva ore de mese, pentru un efect benefic maxim.

Cereale integrale

Consumul de cereale integrale s-a dovedit a duce la creșterea nivelului zahărului din sânge mai lent după masă și la reducerea riscului de diabet de tip 2. Fibrele din cerealele integrale încetinesc digestia carbohidraților, reducând cererea de insulină. Cerealele integrale conțin, de asemenea, antioxidanți și nutrienți antiinflamatori, care pot juca un rol important în prevenirea diabetului.

Proteine slabe

Proteinele contribuie la o stare de sațietate mai îndelungată și, în plus, încetinesc procesul de digestie, astfel încât creșterea și scăderea nivelului de zahăr din sânge se produc mai lent după o masă. Alege pește, proteine vegetale din leguminoase, carne slabă de pui și curcan și carne de vită.