Pasionată de cărți și de flori, Aliona Manolov este o tânără mămică din Drochia, care a îndrăgit arta împletitului din nuiele. Cât timp îi ia realizarea unei lucrări și cum e posibil ca articolele ei să arate ca făcute din nuiele naturale, aflați din interviul oferit pentru EA.md.

Aliona are 27 de ani și este mămică a doi copilași. Anume după ce l-a născut pe al doilea micuț, a simțit nevoia să aibă o ocupație pentru suflet, astfel și-a descoperit noua pasiune – confecționarea coșurilor, cutiilor, a genților din nuiele de hârtie.

„Dragostea pentru lucrul manual a apărut atunci când am devenit mămică a doua oară. Anume atunci îmi căutam o ocupație pentru suflet. Un lucru în care să îmi pot dedica toată dragostea, tot sufletul și toată ființa mea creativă. Am văzut pe net niște coșuri frumoase și când am aflat că sunt hand made am zis de ce nu? Pot încerca să fac și eu așa coșuri. Intenția a fost să le fac pentru mine, pentru depozitarea lucrurilor copiilor. Așa am început să privesc tutoriale (foarte multe), mi-am procurat toate cele necesare și am început să creez”, povestește tânăra.

 

Coșurile meșteriței sunt realizate din nuiele din hârtie: „Hârtia este de consum, culorile și lacul sunt acrilice, pentru ca aceste coșuri să fie eco și să se poată folosi pentru orice (baie, dormitor, bucătărie,depozitarea jucariilor, etc.). Confecționez coșuri pentru bucatarie (pt dulciuri, piine, vaza pentru flori), coșuri pentru paști, pentru cosmetică, pentru jucării, rufe etc. Sunt rezistente la apă și greutăți, fiind prelucrate de 3 ori cu lac”.

Citește și: Galetă cu fructe VS galetă cu brânză și spanac. „Este cea mai ușoară tartă pe care am preparat-o!” (Video)

„Am început să realizez lucrările în ianuarie 2018. Și acum îmi amintesc cum stăteam și învățam să învârtesc nuielele. Nu voi uita niciodată prima lucrare. Și până în ziua de astăzi o folosesc”, mai dezvăluie aceasta.

 

În funcție de mărimea articolului, o lucrare este gata în 5-7 zile. Cel mai mult timp îi ia uscarea și prelucrarea coșurilor.

„Mă inspiră lucrurile frumoase, buna dispoziție și clienții mei care vin mereu cu idei noi și îmi zic „Aliona, eu știu că tu poți”, neavând nicio îndoială că poate nu voi putea executa acel coș. Așa am confecționat un coș cu 2 nivele ☺️, pe care înainte nici nu-mi imaginam cum îl pot face, dar atunci l-am făcut”, povestește tânăra.

„Lucrul manual trebuie prețuit pentru că este făcut cu suflet și se depune multă muncă. Eu personal pot zice că las o părticică din mine în fiecare lucrare”

 

Foto: Arhiva personală

Vezi și: Brodează ii, tablouri și broșe, iar 9 trepte din fața blocului o țin captivă în casă. De 2 ani, Nadejda Banari luptă pentru o rampă de acces

*Urmărește canalul nostru de Telegram

Pentru mai multe știri din frumusețe și modă urmărește canalul nostru de  Viber – Revista #EAmd Join Revista #EAmd 

WhatsApp – Revista EA