În luna decembrie am tot publicat articole când e bine să sărbătorim Crăciunul: pe stil vechi or nou? Opiniile sunt împărțile. Unii sunt adepții sărbătorilor pe stil nou, alții – pe rit vechi. Iar unii, preferă să sărbătorească cele două Crăciunuri pe ambele stiluri. 

Un argument al sărbătoririi Crăciunului pe 7 ianuarie e faptul că „așa am prin de la moși-strămoși.” Interesant argument. Sunt convinsă că bunicii noștri nu așa au preluat tradiția de la părinții și bunicii lor, dar așa au fost impuși să o facă din cauza regimului sovietic. Iar noi, generațiile anilor ’70-’80, am preluat tradiția asta. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice s-a păstrat această tradiție. Chiar dacă au fost voci care afirmau că ar fi bine să sărbătorim Crăciunul pe data de 25-27 decembrie. Dar teoria e teorie, iar aplicarea teoriei în practică e foarte greu de parcurs.

Am distribuit o opinie referitor la când trebuie să sărbătorim Crăciunul, și pentru că doamna a afirmat că „bineînțeles că pe stil nou. Pe vremea comunismului Anul Nou cu Moș Jerilă era An Nou, sărbătoare, vine alt an. Pe treisprezece ianuarie vuia satul de tras la buhai si de urături- același An Nou, Sfântul Vasile. Profesorii, sărmanii, nu dormeau în noaptea aia, stăteau pe la răspântii, să ne prindă, să ne certe și să ne întoarcă cu straista plină pe jumătate cu colaci, acasă. Dar erau cu inima tângă, nu o făceau cu prea mare plăcere. De ce adică ei să nu se bucure de o urare, un colind, la răspântia de ani?”

Lumea s-a împărțit în două: unii spuseră că e bine pe stil nou, pentru că așa e firesc, altcineva a fost destul de negativă în acest sens, spunând că: „dacă am apucat de la bunica pi stil vechi apoi așa moare și la copii mei tot așa am să le lămuresc. Tradițiile și obiceiurile nu trebuiesc îngropate că vrea cineva. Sărbătoriți care și cum vreți, dar fiecare om are o zi de naștere și nimeni nu o schimbă așa și nașterea lui Dumnezeu. Îmi pare rău ca dispar multe lucruri frumoase din dorința cuiva.” Mi s-a reproșat că în „goana după bani și avuție lumea o uitat de tradiții, obiceiuri, iar acum e fudulie mare peste tot.”

Dar care goană după bani și avuție, nu înțeleg. Faptul lumea și-a cumpărat o casă ori o mașină asta nu înseamnă că sunt fudui. E ceva normal să ai un job. Faptul că din salariu ți-ai permis achiziția unei mașini or a unei case, asta nu înseamnă că deja lumea e fudulă. Mai ales că și tu ai niște realizări în viață.

Trecerea la stilul nou nu înseamnă că schimbăm tradițiile or cultura noastră. Doar facem ceva simplu: sărbătorim românește tradițiile de ani de zile. Să nu uităm că și regimul sovietic a impus multe lucruri. Părinții fiind profesori îmi spuneau că erau impuși să interzică copiilor mersul cu uratul și colindatul. Valabil și în cazul tradițiilor de Paște. Autoritățile comuniste interziceau repsectarea tradițiilor, deși oamenii, oricum au făcut ce aveau de făcut. Chiar dacă oamenii erau impuși să se ascundă, nu au uitat cine sunt de fapt.

Azi, cineva a postat pe facebook un calendat din anul 1929 în care se indica cum era sărbătorit Crăciunul. Deși calendarul e în limba rusă, e clar, nu-i așa?

 

Unii locuitorii din spațiul pruto-nistrean se dau mari și tari că sunt moldoveni, dar în schimb, profită de cetățenia României și lucrează bine-merci în țările Europei. Deja dacă tot ai cetățenie română, fii român și în suflet, nu doar în acte! Poate e timpul să scăpăm odată și odată de cultura rusească din noi.