Originar din China și cunoscut sub numele de agrișă chinezească, kiwi te poate ajuta să pierzi în greutate. Cu mari proprietăți nutriționale, kiwi nu este bogat în calorii, dar are un gust puternic, care va da aroma oricărei salate de fructe.

Acest fruct este bogat în fibre, care poate reduce nivelul mare de colesterol și de boli cardiace. De asemenea, fibra dă senzația de suprasaturație – un mare avantaj pentru cei care vor să mănânce mai puțin.

Kiwi abundă de vitamina C, esențială pentru sănătatea gingiilor și foarte importantă în vindecarea rănilor, dar și de magneziu, bun pentru oase, și potasiu. Pe lângă toate acestea, kiwi are proprietăți antioxidante.

Pentru că Noua Zeelandă și California, acolo unde este cultivat fructul, au clima opusă, putem găsi kiwi în magazine pe toată perioada anului. E de preferat să cumparam fructul puțin mai tare și să îl lăsăm la copt la temperatura camerei, poate chiar într-o punga, între două zile și o săptămână. După coacere, fructul mai rezistă încă 5 zile în frigider.

Spre deosebire de alte fructe, kiwi nu se oxidează atunci când este tăiat, așa că este perfect pentru a decora orice mâncare. Cei mai mulți dintre noi preferă să mănânce fructele de kiwi curățate, dar și coaja este la fel de bună. Trebuie doar să speli fructul de puful maro cu care este acoperit. O altă metodă de a mânca este să îl tai în două și să îl mănânci scobind cu lingura în el.

Poți consuma 2-3 kiwi în loc de o masă normală, sau un kiwi între două mese principale. În numai o săptămână vei pierde în greutate minim 2 kilograme.

Proprietăți nutriționale: pentru 1 kiwi mediu:

Calorii: 46
Grăsimi: 0 g
Grăsimi saturate: 0 g
Colesterol: 0 mg
Carbohidrați: 11 g
Proteine: 1 g
Fibră alimentara: 2 g
Vitamina C: 70 mg
Calciu: 26 mg
Magneziu: 13 mg

Distribuie articolul: