Tu când ai citit ultima dată o carte? Lectura de calitate te face să deschizi ochii și să vezi adevărul din jurul tău sau măcar să îți adresezi întrebări cu privire la viața ta. A citi înseamnă a fi informat, iar informat înseamnă puternic. Există cărți care nu lasă nimic în noi și există cărți, care te schimbă pentru totdeauna. 

De astăzi, ne-am propus să vorbim cu oamenii pentru care cititul este o pasiune și să îi întrebăm ce cărți au lăsat urme în viața lor. Diana Guja ne povestește despre acele cărți și autori, care au marcat-o.

„Viața e în altă parte”, de Milan Kundera.

„Ador această carte. Am citit-o de două ori și o voi mai reciti. E ca un poem, deși e roman. „Viața e în altă parte” este o carte a devenirii, a maturizării, pe alocuri impuse de circumstanțe, o carte a speranțelor și a idealurilor, din care, la un moment dat, rămâne scrum, deoarece viața nu e ceea ce pare. Eroul principal, Jaromil, foarte tânăr, naiv și marxist, poet exaltat, se pierde în lumea pe care o adorase și în care crezuse. De fiecare dată când în mine începe să încolțească convingerea absolută că sunt de partea cauzei drepte, îmi aduc aminte de Jaromil și revin la dimensiunea mea de om care nu deține adevărul în ultimă instanță și nici pârghiile pentru a-l găsi și transmite lumii.”

„Demonii” de Feodor Dostoievski.

„Am citit, practic, toate volumele din opera completă a lui Dostoievski, „Demonii”, însă, l-am citit de două ori. „Demonii” este unul dintre cele mai politizate romane ale scriitorului rus. Însă, pe lângă motivele politice, romanul este o lucrare despre natura umană controversată și conflictuală, despre cruzime, fanatism, despre suferință și dorința extremă de putere. Deși Dostoievski nu are cărți „ușurele”, aceasta mi s-a părut deosebit de sfâșietoare, chiar dacă nu are așa o latură romantico-tragică cum o are, bunăoară, „Idiotul”. „Demonii” este romanul care mă trezește din iluzii vizavi de oameni și tot felul de dulci amăgeli interioare.”

„Toamna patriarhului” de Gabriel Garcia Marquez.

„Am citit-o de trei ori și sincer cred că e cel mai frumos roman scris vreodată. Însuși Marquez spunea că este cea mai importantă carte a lui. Deși „O sută de ani de singurătate” m-a bulversat atât, cât să-mi trebuiască o săptămână ca să-mi revin, „Toamna patriarhului” a fost cea care mi-a intrat sub piele, ca un venin dulce. „Toamna patriarhului” este și el un roman-poem, în care fiecare cuvânt e țesut din fire de aur, „un poem al solitudinii puterii”, zicea autorul. Iată eu acum scriu despre această carte și inima începe să-mi bată mai tare. Poți să te îndrăgostești de o carte? Poți.”

„Femei” de Charles Bukowski.

„Aceasta a fost prima lucrare de Bukowski pe care am citit-o și, odată cu ea, am descoperit Universul lui Bukowski. Un Univers în care este loc doar de scris. Tăios, sincer, fără eufemisme și zorzoane inutile, dezgolit și extrem de sensibil. Iar poezia lui Bukowski este unul dintre cele mai faine lucruri care i s-au putut întâmpla poeziei în general.”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: