Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au căsătorit în urmă cu trei ani și formează unul dintre cele mai solide și discrete cupluri din showbiz. Deși se înțeleg foarte bine, relația lor nu a fost lipsită de provocări, ca în orice cuplu. Libertatea.ro scrie că artista a dezvăluit cum funcționează lucrurile în familia lor.

La fel ca în orice altă relație, există și o serie de provocări personale pe care Cleopatra Stratan și Edward Sanda trebuie să le depășească.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda nu se contrazic și încearcă să găsească un echilibru, astfel ca fiecare să fie mulțumit.

„Nu prea ne contrazicem, dar dacă avem ceva mai serios de discutat, să zicem că nu sunt eu de acord sau nu e el, încercăm să ne echilibrăm în funcție de situație. Sunt momente în care las eu de la mine și momente în care lasă el de la el.

Asta a fost întotdeauna și ăsta este secretul că nu ne certăm niciodată. Dacă ne certam, nu mai eram împreună acum”, a dezvăluit Cleopatra Stratan despre căsnicia cu Edward Sanda.


În urmă cu doi ani, Edward Sanda și Cleopatra Stratan au pus pe picioare o afacere cu haine, care, din păcate, s-a dovedit a fi o greșeală. Cei doi artiști au renunțat la proiect și s-au concentrat doar pe muzică.

„Nu mai avem colecția de haine, a fost așa să zicem o probă, ceva pe care noi am vrut să-l facem. Se pare că a fost mai mult sau mai puțin… Cumva ne-am băgat pe o zonă pe care nu o cunoaștem atât de bine și am zis totuși să ne ocupăm de businessul nostru, care este muzica până la urmă. Asta a fost așa ca o idee.”, a spus Cleopatra.