Valentina Rusu-Ciobanu, cea mi valoroasă pictoriță pe care a avut-o Basarabia până acum,  s-a  născut la  28 octombrie 1920 la Chișinău.  Creația regretatei artiste  se remarcă atât prin mijloacele expresive, considerate de critici neconvenționale, inovatoare, cât și printr-o profundă notă poetică. Potrivit aprecierii comentatoarei S. Boberanga, pictura Valentinei Rusu-Ciobanu este o simbioză de „realism poetic” și „spirit original”, iar după părerea criticului Vladimir Bulat, stilul pentru care a optat pictorița putea fi „citit”, în perioada regimului sovietic, ca o „subversiune sublimată”, risc pe care Valentina Rusu-Ciobanu și l-a asumat.

Pe 28 octombrie pictorița împlinise 101 ani, dar din păcate la doar 4 zile de la eveniment, a trecut în neființă.

Îți propunem în acest articol să aflăm mai multe despre povestei celei care a fost cea mai importantă pictoriță basarabeană.

Valentina Rusu Ciobanu  a pus bazele școlii superioare de arte plastice de la Chișinău, alături de maestrul Mihai Grecu. Valentina Rusu Ciobanu aparține acelei generații de artiști plastici basarabeni care s-a format în ambianța culturală a României interbelice: în anul 1940 ea a fost eleva lui Auguste Baillayre la Școala de Arte din Chișinău, iar în anii de război a studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași, în atelierul profesorului Jean L. Cosmovici și a asistentului său, viitorului celebru pictor român, Corneliu Baba. „Sculptura și modelajul artistic” i-au fost predate de către Ion Irimescu, artist – la acea vreme – în plină ascensiune, devenit concomitent și profesor universitar în vechea capitală a Moldovei.

După intrarea trupelor sovietice în România, viitoarea pictoriță s-a văzut nevoită să abandoneze studiile de la Iași pentru a se întoarce în orașul natal Chișinău, unde locuia familia ei și unde spera să se reînscrie la Școala de Arte (actualul colegiu „Alexandru Plămădeală”). Din acel moment, Valentina Rusu Ciobanu se va dedica în totalitate artei plastice, în ciuda greutăților de după război, apoi a presiunilor politice și a ostilității fruntașilor ideologici, promovați de regimul totalitar comunist.

Talentul, sinceritatea estetică, rafinamentul stilistic și cromatica îndrăzneață, au făcut să devină cea mai importantă pictoriță de la Chișinău, fiind apreciată de cei mai însemnați critici de artă ai epocii, în ciuda nesupunerii ei față de cerințele cultural-ideologice ale vremii. Chiar și în Valentina Rusu Ciobanu este considertă geniul picturii basarabene, care lasă ca moștenire un patrimoniu de o valoare incontestabilă, plină de semnificație spirituală pentru spațiul cultural românesc.

Anul trecut Valentina Rusu Ciobanu,a fost decorată pe președintele Românii cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofițer, Categoria C – „Artele Plastice”. Pentru arta românească contemporană acesta este un moment istoric extrem de important care certifică nu numai recunoașterea oficială de către statul Român a meritelor unei mari artiste din stânga Prutului, dar și recunoașterea valorii excepționale a școlii de pictură de la Chișinău și a prezenței incontestabile a acesteia în variatul spațiu cultural românesc.

De-a lungul vieții sale lucrările pitoriței au fost expuse în Rusia, România, Polonia, Bulgaria, Canada, Irak, Siria.

Premiile, titlurile și mențiunule pictoriței sunt:

1974 – Premiul de stat
1961 – Ordinul „Insigna de Onoare”
1985 – Artist al poporului din RSSM; Maestru Emerit în Artă
1966 – Medalia de argint a EREN
1996 – Ordinul Republicii
1998 – Premiu pentru intreaga activitate și prosperarea artelor plastice
2020 – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C – „Artele plastice”.

Să răsfoim împreună printre cele mai populare și apreciate lucrări ale valoroasei pictorițe: 

Autoportret cu ochelari

Fata la fereastră, 1957

Portretul Lui Emil Loteanu, 1964

Plantând copaci, 1961

La joc, 1957

Portretul actorului Dumitru Fusu, 1964

Foc de artificii, 1966

Micul dejun, 1979 – 1980

La bal mascat

Cana pe pervaz 

Artista plastică Valentina Rusu-Ciobanu s-a stins din viață la 1 noiembrie, la doar patru zile după ce a împlinit 101 ani.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ziua de 5 noiembrie 2021, când vor avea loc funeraliile artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu, este declarată zi de doliu național în toată țara.

Foto: arta.neonet.md

Surse: theopen-art.com

Wikipedia

Distribuie articolul: