Există multe tipuri de fungi (ciuperci) care trăiesc în organismul uman. Unul dintre ei este Candida. Este o ciupercă care trăiește în colonii mici, în locuri precum gura, burta sau pielea, fără să cauzeze probleme. Dar dacă au parte de un mediu prielnic, ciupercile se înmulțesc fără control, spun specialiștii citați de webmd.com.

Infecția se numește candidoză. Există tipuri diferite de afecțiuni care se tratează cu medicație, cu sau fără rețetă.

Aftele sau candidoza oro- faringiană

Apare când ciuperca se înmulțește în gură și în gât și cauzează o infecție aftoasă. E mai comună la nou-născuți, la bătrâni sau la persoane cu sistem imunitar slăbit. Adulţii care fac asemenea infecţii se regăsesc în următoarele situații:

  • Sunt tratați pentru cancer
  • Iau medicaţie, corticosteroizi sau antibiotice cu spectru larg
  • Poartă proteze dentare
  • Au diabet.

Simptomele includ:

  • Pete galbene sau albe pe limbă, gingii, vălul palatin sau în interiorul obrajilor
  • Roşeaţă şi durerea în gură sau gât
  • Fisuri la colţurile gurii
  • Dureri la înghițire dacă se răspândește în gât.

Se tratează cu medicamente antifungice, cum ar fi nistatină, clotrimazol și fluconazol. Clătirea gurii cu apă de gură cu clorhexidină poate ajuta la prevenirea acestor infecții la persoanele cu sistem imunitar slăbit.

Infecția genitală (Candidoza genială)

Trei din patru femei adulte au cel puțin o infecție candozică în viață. Asta se întâmplă când Candida se înmulțește prea mult în vagin. Și bărbații pot dezvolta infecții candidozice, dar mai rar.

O infecție fungică în vagin apare atunci când echilibrul vaginal se schimbă. Se întâmplă în sarcină, în diabet, în prezența anumitor medicamente, lubrifianți sau spermicide, ori a unui sistem imunitar slăbit. Uneori, infecția se poate transmite și prin contact sexual.

Simptomele includ:

  • Mâncărimi în zona genitală
  • Roşeaţă a vaginului şi a vulvei
  • Durere şi usturime la urinat
  • Disconfort în timpul actului sexual
  • Secreţie vaginală cu aspect brânzos
  • Bărbații cu infecție fungică resimt mâncărimi ale penisului.

Candidinoza provoacă simptome comune cu cele ale altor infecții bacteriene, cum ar fi vaginoza bacteriană (dezvoltarea în exces a bacteriilor în vagin) sau boli cu transmitere sexuală; tocmai de aceea este important să mergeți la medic.

De cele mai multe ori, un ovul antifungic, o tabletă sau o cremă va trata cu succes infecția. Medicul ar putea să vă prescrie o doză unică de medicament antifungic, cum este fluconazolul. Spuneți-i medicului dacă vă confruntați cu infecții fungice de mai mult de 4 ori pe an. Ar putea să vă prescrie un tratament pe termen lung, pentru a vă ajuta să învingeți infecțiile recurente.

Candidoza invazivă 

Dacă se întâmplă ca fungii să ajungă în circulație (de obicei prin echipament medical), pot ajunge la inimă, creier, sânge, ochi și oase. Tipul acesta de infecție poate fi mortal. Se întâmplă de obicei în cazul oamenilor internați în spital sau în azile de bătrâni. Ca orice altă infecție, dacă aveți diabet, un sistem imunitar mai slăbit, insuficiență renală sau luați antibiotice, riscul de candidoză crește.

Simptomele includ febra și frisoanele. Presupunând că pacientul mai suferă de alte boli, aceasta va fi dificil de diagnosticat.

Candidoza invazivă este tratată cu medicație antifungică orală sau perfuzabilă. Dacă treceți printr-o intervenție chirurgicală, aveți riscuri mai mari să vă infectați, iar medicul va prescrie medicație antifungică.