Fă ceea ce iubești și iubește ceea ce faci! Aceste cuvinte o descriu perfect pe Sorina Munteanu, moldoveancă stabilită la Veneția, pasionată de arta manuală. Tânăra „crește flori” din ață, într-o tehnică 3D deosebită – rococo. Află-i povestea din interviul oferit pentru EA.md.

„Deși activitatea mea de artist poartă numele de @sunsneedle, numele meu real este cât se poate de moldovenesc. Sunt Sorina Munteanu și am 25 de ani. Originară din Chișinău. Copil de Buiucani crescut fără aspirația de a părăsi meleaguri și ajuns, în cele din urmă, la Veneția acum 6 ani, mânată bineînțeles de „acea” mare iubire! Am un soț minunat și sunt mamă de băiețel”, își începe povestirea eroina de astăzi.

Artiști pentru suflet, iar artizani pentru confort

„Cred cu tărie în înțelegerea diferită a termenilor „artist” și „artizan”. Nu mă autoclasific, dar îmi place să găsesc artiști pentru suflet, iar artizani pentru confort.

De când mă țin minte creez ceva. Și acum îmi amintesc toate hăinuțele pentru păpuși peticite din textilele dulapului mamei cu haine, toate gazetele de perete școlare, concursurile spre binele școlii care mi-au mâncat anii de joacă, brodat, croșetat, împletit și toate cele mult prea multe la număr. Cred că lucrul manual pentru mine nu e doar o dragoste cu un început. Mai degrabă e ceea ce Sunt”, susține Sorina.

Cei trei piloni puternici

Perfecționist, practic și estetic. Aceștia sunt cei 3 piloni pe care îmi cresc activitatea. Tehnica care îmi place cel mai mult să o jonglez poartă numele de „rococò” supranumită și „broderie braziliană”. Din perspectiva mea, cea mai practică și plăcută metodă de a te bucura de o broderie este să o porți pe tine. De aici a născut ideea de a crea decorul 3D pe haine. Esteticul este elogiat prin alegerea stofei potrivite, unei croieli interesante, amplasarea broderiei pe haină, alegerea armonioasă a culorilor și multe alte ramificații care fac mai apoi diferența.

Cei trei piloni nu se pupă cu graba. Nu mă grăbesc niciodată! Tehnica respectivă cere mult timp. Dar o broderie îngrijită și trainică, și mai mult.

Am lucrări realizate timp de 2 zile, altele a câte 2 săptămâni și cele brodate câteva luni ce așteaptă să fie reluate ca să sărbătorească anul. 😀 

Dacă zic că mă inspir din natură e ca și cum nu aș spune nimic. Nimic nou! Avem poze în maci, lavandă și trandafiri, avem și broderie cu acele combinații. Fiecare cu lentilele și capacitatea proprie de a imortaliza și recrea frumosul. Iubesc Flora!

Nu știu niciodată de dinainte ce broderie voi coase. Uneori petrec minute, zile sau săptămâni privind la acel umeraș agățat de un cui în așteptarea inspirației. Recunosc că prefer compozițiile vaste și dificile, deși sunt conștientă de timpul de realizare. Totuși încerc să mă pliez și după alți factori importanți cum ar fi nișa cumpărătorilor”, mai dezvăluie moldoveanca.

„Țin mult la reputația mea de creator. Ce ține de broderie, folosesc exclusiv ață de calitate. Calculele mele m-au dus la următorul rezultat: o bobină de mouliné valorează cât 7-10 franzele moldovenești. Încerc să nu mă rețin prea mult cu gândul la acest calcul! Broderia poate fi o placere scumpă… Cel mai des primesc comenzi din Italia și Moldova, deși e vorba de mai mult de două naționalități.

Cel mai des cos în casă, iar când ies cu ele în curte ca să brodez ori să le fac poze mă asaltează drăguțele băbuțe venețiene. De la ele vin principalele note. Mă bucură mult!

Lucrările mele iau interes rapid și mă părăsesc repede, de aceea casa mea nu dă aspectul unui atelier. În majoritatea cazurilor cumpără femeile, dar am avut recent chiar și un bărbat care își dorea un cadou special pentru cineva. Așadar, cu această ocazie, bărbații cititori află că sunt mai multe modalități de a dărui flori. Flori care nu se ofilesc prea curând! Le găsiți la mine”, încheie artista.

Uite-așa, Sorina Munteanu „sădește și crește flori 3D” pe haine și în suflet. Descoperă mai multe lucrări în imaginile de mai jos:

Sursa foto: Arhiva personală


*Urmărește canalul nostru de Telegram

Pentru mai multe știri din frumusețe și modă urmărește canalul nostru de  Viber – Revista #EAmd Join Revista #EAmd 

WhatsApp – Revista EA