Lilia Galiț, este mama unor bucurii și anume a „Bucuriilor Brodate”. De profesie este traducătoare, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, dar a schimbat această muncă pe pasiunea ei față de lucrul artizanal. Cu ajutorul aței și a acului dă viață unor bucăți de pânză și le transformă în adevărate opere de artă. Cum face, și ce satisfacție îi oferă broderie, aflăm din interviul ce urmează.

Lilia, de unde vine această pasiune?

Totul a început atât de întâmplător, că nu știu cum să explic această trecere de la joburi full-time în fața calculatorului, la zile și nopți printre ațe încercând să scot ceva frumos în urma acului. Și totuși atunci când mă gândesc la „de unde vine asta? ”, o văd pe mama cum coase și descoase cu toată răbdarea lumii adunată în degetar. De la mama am învățat multă practică, urmărind-o cum măsoară, înseamnă cu creta, taie, coase, iar măsoară, descoase, iar coase. Atunci, în copilărie, nu credeam că aș putea avea atâta răbdare ca mama, sau capacitatea de concentrare, acordând atenție fiecărui detaliu. Acum pot și eu ca mama.

Cum a început povestea „Bucurii brodate”?

Primele broderii la comandă au fost pentru prietenii mei care m-au rugat să cos și să brodez niște traiste, personalizându-le după placul lor. Tot ei m-au încurajat să continui și mi-a plăcut ideea de a încerca să brodez ceva care să poată fi purtat și să trezească emoții în sufletul celui/celei care va purta broderia. Cu alte cuvinte, mi-am propus să cos și să brodez bucurii, emoții, zâmbete, vise. Așa a apărut pagina „Bucurii brodate”.

Care a fost cea mai complexă lucrare care ați făcut-o?

Cred că cele mai dificile și complexe lucrări au fost reproducerile brodate ale picturilor lui Vincent van Gogh „Starry Night” și „Cafe Terrace at Night”. Sunt multe nuanțe de culori împletite între ele, fără contururi clar definite. Dar am emoții mari la fiecare broderie, pentru că nu brodez după scheme, fac singură desenul în creion, improvizez mult, iar la sfârșit trebuie să arate așa cum am văzut-o în capul meu.

Cât timp dedicați în medie unei lucrări?

În funcție de dimensiuni și dificultate, sunt broderii la care lucrez câteva ore, altele care îmi iau 4-5-10 zile, sau chiar câteva săptămâni. Totul începe cu discuția dintre mine și persoana care face o comandă, e nevoie să înțeleg ce-și dorește și să vizualizăm împreună lucrarea. Apoi fac desenul pe foaie (uneori mai multe desene dintre care aleg unul), apoi îl trec pe pânză, aleg culorile, și încep broderia. Când broderia e gata, pânza este călcată și urmează să cos ceva din ea, abia acum broderia prinde viață.

Cine este cel mai mare critic al lucrărilor pe care le faci?

Eu și fricile mele. Mi-e teamă că nu va ieși cum am gândit-o, că voi dezamăgi clientul/clienta, că nu e perfectă, că se va destrăma, că n-am ales bine culorile, că nu sunt destul de productivă sau creativă, că nu-mi ajunge inspirație, și încă multe alte voci din capul meu.

Cum este apreciată munca manuală în Republica Moldova?

Din câte observ eu, este tot mai apreciată, și mă bucur enorm că învățăm să alegem conștient un produs artizanal creat cu dragoste și grijă față de mediu, cu respect față de timpul și munca omului sau materia primă. În defavoarea produselor în serie, a consumerismului și a materiei sintetice ieftine.

Cu ce lucrare te mândrești cel mai mult?

Absolut cu fiecare broderie. Fiecare lucrare e o dovadă a perseverenței, o încercare de a face ceva cu aceste două mâini. Fiecare broderie e unică și mă învață ceva. Primele sunt cele mai imperfecte dar îmi sunt dragi așa cum ți-s dragi primele mâzgălituri ale copilului, stângace, neglijente, dar curajoase.

Ce emoții te iau la finisarea unei lucrări?

Bucurie și satisfacție, care se înmulțesc apoi când vezi luminițele din ochii omului care va purta broderia. Nu-i satisfacție mai mare decât atunci când vezi că ți-a ieșit așa cum ai visat-o, după ce muncești la ea câteva zile, după ce ai tot cusut și descusut de trei ori și s-a m-ai înnodat ața de zece ori, sau s-a terminat ața de o anumită culoare când broderia e aproape gata.

 

Ce planuri ai pentru viitor?

Nu-mi fac planuri, nu-mi trasez date limită și nu-mi scriu scopuri pe foaie. Am impresia că asta ar putea fie să mă grăbească spre ceva pentru care nu sunt încă pregătită, fie să mă limiteze. Am desigur visuri și dorințe, pentru care muncesc și care se vor împlini neapărat într-o zi.

 

Autor: Micaela Nemîchin, stagiară

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: