Silueta de invidiat se obţine printr-o dietă echilibrată şi sport, însă există şi câteva trucuri care ne ajută în lupta cu kilogramele în plus, accelerând metabolismul. Un astfel de ajutor este şi oţetul din cidrul de mere, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii britanici.

Oţetul din cidru de mere autentic se prepară din cidru de mere fermentat fără procese de încălzire. Cidrul de mere conţine acizi şi bacterii benefice pentru sănătate. Acesta se obţine din sucul extras din piureul de pulpă de mere. Deşi are propriile beneficii pentru sănătate, cidrul de mere poate fi transformat în oţet din cidru de mere, folosit ca remediu naturist pentru anumite afecţiuni.

Mai multe studii au găsit o legătură între pierderea în greutate şi oţetul din cidru de mere, însă cum funcţionează? Dieticiana Sophie Medllin spune că studiile au arătat că băutura alterează modul în care corpul absoarbe carbohidraţii. De asemenea, dieticiana spune că băutura îţi dă senzaţia de saţietate pe o perioadă mai mare de timp.

S-a susţinut că unele bacterii şi anumiţi acizi din oţetul din cidru de mere pot ajuta la accelerarea metabolismului. Potrivit „European Journal of Clinical Nutrition”, persoanele care au consumat oţet din cidru de mere înaintea unei mese bogate în carbohidraţi au prezentat mai puţine creşteri bruşte ale insulinei şi s-au simţit mai sătui decât după mesele fără oţet din cidru de mere.

Cum se consumă oţetul din cidru de mere?

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că băutura consumată înainte de fiecare masă reprezintă cheia succesului în pierderea în greutate, deoarece reduce nivelurile de glucoză, care duc la senzaţia extremă de foame.

Pentru rezultate mai bune, puteţi să-l consumaţi chiar şi de două ori pe zi.

Oţetul din cidru de mere poate fi consumat simplu, însă dacă vi se pare că este prea înţepător, puteţi să-l diluaţi cu apă şi să adăugaţi o linguriţă de miere. Acesta poate fi pus, de asemenea, peste salate.

Înainte de începe o dietă consultați un medic nutriționist! 

Sursa

Distribuie articolul: