O durere copleșitoare și lacrimi inundă familia Valentinei Bivol, tânăra care a pierit într-un tragic accident pe 28 august, provocat de o șoferiță presupusă aflată sub influența alcoolului, la Sângera. În cadrul emisiunii “Femeile vorbesc” de la Jurnal TV, mama și sora Valentinei, Nicoleta, care a suferit multiple traume în urma accidentului, au relatat în detaliu evenimentele din ziua tragediei și cum au reacționat soțul și fiica sa de doar 6 ani la vestea devastatoare. Svetlana Ursu, mama Valentinei, a împărtășit informații despre polițista care a provocat accidentul în care și-a pierdut fiica mai mare și cum încearcă să meargă mai departe, din dragoste pentru fiica sa mai mică și nepoata sa, Amelia scrie SHOK.md.

Pe 28 august, Valentina Bivol a mers la Sîngera împreună cu fiica sa în vârstă de 6 ani, sora Nicoleta și câțiva prieteni de familie pentru a participa la hramul localității.

„În ziua ceea era totul așa ideal, de obicei când veneau, ne întâlneam și când plecau de la noi permanent îi petreceam până la poartă, dar în acea zi nu știu cum stăteam la tv. Le-am zis: „Eu știu că o să veniți înapoi, să o aduci pe Nicoleta”. Și au fost bune duse. Cu Nicoleta ne-am scris mesaje, totul era bine. Am întrebat dacă vor veni să mă ia. Mi-au spus că da”, a relatat Sveltana Ursu, mama Valentinei și a Nicoletei.

Cu numai câteva ore înainte de tragedie, Valentina Bivol s-a simțit rău:„ Aveam bătăile la inimă mai altfel, dar știu că tensiunea, zic nu-i nimic, ele vor veni, chiar dacă nu am mers la acel concert, nu-i nimic, mai sunt zile, mai sunt concerte.”

În acea zi, fetele nu au mai venit să-și ia mama: „Am văzut că nu răspund la mesaj, m-am gândit că poate s-au dus la cineva în ospeție, se distrează. Zic nu mai insist că nu așa des Valea se duce să se relaxeze, era permanent la volan”.

Vestea despre accidentul rutier a venit ca un fulger pentru ea:„ Dimineața m-am trezit la 6:00. Mă uit pe cameră, cineva la poartă, îmi părea că drumul până la poartă e foarte lung, nu îmi ajungea aer. Era un verișor de al meu, a venit și când a început a plânge. Într-o secundă toată viața mi-a trecut prin fața ochilor. El mi-a spus că Valea nu mai este”.

Mergeam noi 4: Doamna Valentina, Nicoleta, Amelia, fiica Valentinei, și eu. Noi deja trecuserăm de o piatră de beton. Au fost clipe în care nu reușești să te gândești, să faci, pur și simplu așa a vrut cel de sus. Pe cea micuță o ținea Nicoleta de mână și eu. Din lovitură a aruncat-o în iarbă. Pur și simplu mi-au dispărut din mână și Nicoleta, și Valea, și Amelia. M-am gândit că și Valea și Nicoleta au decedat, pe cea mică am găsit-o după plâns, că nu înțelegeam unde e”, relatează Victor Panuța, martor.

Acesta susține că șoferița care i-a lovit avea viteză foarte mare: „Să faci așa lovitură, piatra are în jur la jumătate de tonă, așa o mașină să o miște atâția metri. Dacă nu era piatra asta, erau mai multe victime. Din urmă mergeau soția, băiatul și o nepoată”.

Valentina și soțul ei, Petru, creșteau o fată, Amelia. Ei își mai doreau copii și i-au spus mamei despre aceasta: „Mi-a spus: „Noi am hotărât că vom mai avea un copil și fac investigații la medic să-i facem Ameliei un frățior”. Așa de tare m-am bucurat, pentru că demult îi spuneam. Se temea că nu se va isprăvi. Îi spuneam că suntem în jurul ei, o vom ajuta. Ea era așa de optimistă și într-o secundă s-a spulberat totul”, povestește Svetlana Ursu.

Soțul Valentinei era departe de casă în ziua tragediei. „Nici nu știa, el e cu ruta, cu pachetele, era pe drum spre casă. Marți dimineață el permanent ajungea acasă. El a aflat la telefon, din unul în altul. Când m-a sunat, avea așa o voce supărată: „De ce nu mi-ai spus mie?”. „Cum să-ți spun? Tu mergi la volan, te grăbești la familia ta și să-ți dau așa știre pe drum, să accelerezi și să mai fie ceva”. Pe urmă a înțeles, dar deodată era supărat foc, credea că ar fi putut face el ceva, dar nu a avut nicio șansă la viață”, relatează mama Valentinei.
30 de ani am păzit-o. Cât era copil de vreo 2 ori a căzut și și-a lovit genunchii, altceva nimic, era mereu îngrijită. Mi-au adus-o fărâmată complet. Fața doar era ca mască și mâinile și picioarele puțin, restul totul era fărâmat, parcă era din plastelină. Am chipuit fiecare centimetru, poate este o bucățică tare să pun mâna să simt, toată era moale”, spune Svetlana Ursu, ștergându-și lacrimile care nu se mai opresc.
Tatăl Valentinei a rămas și el șocat de tragedie: „Era acasă în acea dimineață, a început să strige, să plângă, și acum câteodată are reacția asta. A plâns într-una”.
Foarte multă lume a venit să-și ia rămas bun de la Valentina: „Era 00:00 și lumea încă tot venea. Parcă era alee, stătea lumea și așteptau câte 4-5 să intre, ca la o nuntă cum stăteau înainte să dea mâna cu mirele, cu mireasa. Nu am mai avut curaj să intru în casă, am intrat doar după ce s-a eliberat, nu aveam nici lacrimi, nici voce”.

Când am petrecut-o pe ultimul drum, nu m-am gândit că poate să câștige atâtea flori. Era tot pragul plin din capăt până la ușă și coroane, și jos, tot drumul a fost cu flori. Au venit rude de peste hotare”, spune mama Valentinei.

De la înmormântarea Valentinei a lipsit fiica ei Amelia, dar și sora ei, Nicoleta, care se afla în stare critică, în spital.

Amelia nu știa că mama ei a murit, a aflat peste câteva zile: „Eram la Nicoleta, la spital, am ieșit afară, pe teritoriu mulți copii hrăneau hulubașii. Ne-am pornit să ieșim și Amelia a găsit o pană albă. Îi zic: Ia-o tu”. Ea mă întreabă: „Dar mie cine mi-a aruncat-o?” Îi zic: „Un îngeraș. Mama ta”. S-a blocat și atât. Nu a mai scos un cuvânt. S-a urcat la mine în brațe în mașină și o știu deja, ea când retrăiește nu-și spune emoțiile, mi-a luat mâna să o cuprind, a început să tremure și să-mi spună: „Vreau la mama”. Pe drum spre Băcioi am început să îi povestesc că mama nu mai este. Că e sus în cer. Nu știam cum să îi lămuresc. Apoi s-a implicat și ginerele și a spus că mama e sus pe un nor, plutește pe el. Am decis ambii cu ginerele să trecem pe la cimitir să-i arătăm. Poza nu era și ne-am gândit că nu va lua aproape de suflet”.

De la cimitir am venit la noi acasă, după înmormântare, tabloul ei l-am adus acasă și am decis să-l pun să avem un ungheraș al ei unde a crescut. Amelia a venit și dintr-o dată și a văzut tabloul. A întrebat de ce tabloul mamei e aici. I-am zis că am vrut să-i fac o surpriză de ziua ei. A întrebat dacă se poate să îl ia, l-a luat, a ieșit afară, s-a așezat pe scaun și a plâns ca unul matur. Așa icnea că după ce am luat-o eu în brațe tocmai era fierbinte”, povestește Svetlana Ursu.

Când intram pe teritoriul spitalului Mama și Copilul, a găsit o pană roz, s-a rupt de la mine din mână și fuga: „Bunica, bunica, mami mi-a aruncat o pană roz”, a strigat cu o voce pe care nu am auzit-o niciodată. Am avut așa un stres, m-am așezat, dar ea știe că m-a mai văzut când mi se face rău. S-a așezat lângă mine și îmi tot zicea: „Vezi, bunica, mama mi-a aruncat o pană roz”. Mai nu o auzeam. Mă rugam Domnului să îi mai arate așa semne. Vede un fluturaș peste geam și zice: „Bunica, acel fluturaș așa-i că-i mami?”, relatează bunica Ameliei.

E o durere cu mult mai mare, care nu se tămăduiește. Se aude o mașină trecând și mi se pare că acuș vine Valea, mărturisește femeia.

În toată această perioadă, Nicoleta, sora Valentinei, se afla la spital. Suportase mai multe intervenții chirurgicale, ultima – pe față. Părinții au vrut să o protejeze și au ales să nu-i spună că sora ei a murit în accident.

„Aveam o senzație că mă rup bucățele. Nicoleta întreba unde e Valea și i-am spus că e peste hotare, la spital, așa ne-a sfătuit și psihologul. Să fi fost aici pe loc, era să zică să-i dau să o sune. I-am spus că-i la niște rude la Germania și îmi spune: „Mamă, o să te întreb ceva, dar să nu te superi – uite câți sunteți aici în jurul meu, iar Valea acolo e singură. Matale ca mamă, nu te doare sufletul?” Parcă mi-a înfipt un cuțit atunci, așa o durere am simțit, am ieșit în coridor și am început a plânge”, își amintește Svetlana Ursu.

Peste un timp și-a luat inima în dinți și alături de psihologul spitalului a decis să o anunțe pe Nicoleta că sora ei a murit pe loc, în urma accidentului: „Când i-am spus că a decedat, a început să plângă, nu a strigat, nu a făcut isterie, am ținut-o de mână. Apoi a zis că vrea să iasă afară, am ieșit toți cu ea, a început să plângă, dar am cuprins-o cu toții, ea a simțit că se află în siguranță”.

Deși s-a simțit extrem de rău, Nicoleta a supraviețuit. „Au fost trei zile ca trei ani, calvar în reanimare. Îmi spunea să o țin de mână, se temea singură, unele mirosuri nu le putea suporta, îi mirosea a sânge. În fiecare zi mă ruga să rog medicii să ne scoată de acolo. Cateterele au început să se blocheze, deja și organismul ei spunea „Nu”. A început o criză de nervi, se sufoca, nu putea să respire, îmi părea că se duce și ea. În acea noapte am stat doar lângă ea, nu mi-a dat voie să mă mut un cm”, povestește mama fetelor.

La mai bine de la o lună de la tragedie, femeia a înțeles că trebuie să-și continue viața și să trăiască așa cum i-ar fi plăcut Valentinei: „Câteodată cedez, dau mâinile în jos, apoi mă iau singură în mâini, eu sunt tare, sunt puternică, o să rezist. Ies afară, vorbesc cu animalele, mă uit peste geam, văd un fluturaș, nu sunt Amelia, dar totuși așa m-aș bucura să fie Valea. Vreau și eu unele semne de la natură să-mi fie mai ușor. Ca atare, poate Valea și este printre noi, invizibilă cum zice Amelia”.

Femeia spune că anume fiica sa decedată îi dă puteri să meargă mai departe: „Acum parcă aș ocărâ pe cineva, dar singură mă potoloesc, sau Nicoleta îmi face observație: „Mamă, doar știi că Valei nu-i plăcea”. Știm că unele lucruri nu-i plăceau și nu le facem, ne aducem aminte permanent de Valea. Multe lucruri le asociez cu ea”.

Familia intenționează să ceară dreptate în instanță, inclusiv pentru Nicoleta: „Vom lua un avocat. Poate dacă veneau, se adresau, știți cum, sunt lucruri care nu se iartă, nici să închizi ochii nu poți, dar măcar simți sufletește că poate mai dai o șansă acestui om, că e tânără, își va reface viața, poate asta îi va da înțelepciune și se va uita la viață cu alți ochi, că am înțeles că nu prea era ea exemplară și nici nu e la prima abatere. Înțeleg că poate e copilul cuiva, că poate pe părinți îi doare sufletul, dar chiar nici un simplu cuvânt, nici din partea părinților? Nu știu.

Svetlana Ursu consideră că șoferița merită o pedeapsă aspră: „În primul rând, să fie oprită de lege, pe toată viața, să fie de învățătură și pentru alții. Șoferița să primească ceea ce merită, numai să nu fie de partea ei, că ea și-a recunoscut vina și să-i intre în situație, iar noi să rămânem parte vătămătă, nimeni să nu se uite la noi. Legea trebuie să fie lege pentru toți. Care e om de rând, repede îl ajunge, iar la ceilalți se trece cu vederea și rămân numai lacrimi în urmă și scârbă”.

Cum este soțul Valentinei și cum trece peste tragedia care i-a luat jumătatea, ce spune sora decedatei, Nicoleta, despre tragedie și ce dorință are acum, ce știe mama Valentinei despre polițista care i-a omorât fiica mai mare și i-a accidentat-o grav pe cea mică, dar și ce spune avocatul angajat de familia Valentinei, puteți viziona Aici.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: