Polițista care a urcat băută la volan și a provocat un accident mortal în Sîngera va petrece patru ani în penitenciar, conform deciziei magistraților de la Judecătoria Chișinău, anunțată astăzi. Înainte de această sentință, tânăra și-a exprimat regretul pentru fapta sa. În plus, i s-a retras dreptul de a conduce.

Până când se va pronunța o decizie definitivă, învinuita va rămâne în custodia preventivă.

Accidentul a avut loc în luna august a anului trecut, în orașul Sîngera. În ziua tragediei, tânăra în vârstă de 22 de ani, care lucra la Inspectoratul Național de Securitate Publică, a ieșit după serviciu cu prietenii în oraș, unde a consumat alcool. Cu toate acestea, acest lucru nu a împiedicat-o să urce la volan pentru a se întoarce acasă, în orașul Sîngera. La un moment dat, tânăra ar fi adormit la volan, pierzând controlul mașinii și intrând pe trotuar, unde a lovit trei trecători.

În urma impactului, o femeie de 31 de ani a decedat pe loc, iar fiica ei de 6 ani și sora, de 17 ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii, veniți pentru a documenta cazul, au stabilit că tânăra avea o concentrație de alcool în aerul expirat de trei ori mai mare decât limita admisibilă.