Sunt femei care nu-şi acceptă vârsta şi apelează la diverse trucuri ori, mai rău, la intervenţii chirurgicale. Pe de altă parte, sunt şi femei care arată mai bine ca oricând chiar dacă ajung la vârste venerabile, căci îmbrăţişează trecerea timpului şi o accepta ca atare.

Kim Cattrall, una dintre cele patru protagoniste ale serialului ”Sex and the city”, face parte din cea de-a doua  categorie. Potrivit okmagazine.ro, actriţa a ajuns la 62 de ani, însă nimeni nu i-ar ghici vârsta doar uitându-se la fotografii recente. Ba mai mult, unii n-ar crede-o nici uitându-se în buletinul ei, căci actriţa se ţine foarte bine.

Dacă ne uităm la fotografia obţinută de DailyMail, cu Kim în tinereţe, actriţa arată la fel  de bine şi-n prezent. În 1982, actriţa nu era cunoscută publicului larg, avea doar 25 de ani şi-şi dorea să cucerească faima. Ce ziceţi, e tare schimbată în prezent?

Sursa foto: Google.com

Vezi și: Actrița din „Neveste disperate” suferă de cancer. Și-a pierdut părul (Foto)

Distribuie articolul: