Astăzi, 15 iunie se împlinesc cinci ani de când Janna Friske a trecut în neființă, lăsând îndurerate, într-o luptă continuă cu nedreptățile vieții și problemele de custodie, cel puțin două familii: pe de o parte părinții și sora vedetei, pe de alta partenerul de viață și fiul lor. Nici fanii regretatei artiste din Rusia nu pot uita de ea.

În această dimineață, cum era de așteptat, sora interpretei Natalia Friske care nu s-a împăcat cu trecerea ei în neființă, a publicat un mesaj emoționant în care a dezvăluit că deși au trecut cinci ani, durerea este la fel de mare, iar cele întâmplate și acum îi par ireale și parcă ar aștepta momentul când Janna ar intra pe ușă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Natalia Friske (@friske_natalia) pe

„5 ani… Nu pot să cred cât de repede trece timpul, nu există sentimentul că nu ești prin preajmă. Nu există și gata! Am o senzație că acuși vei suna, că încă puțin și poate-poate vei intra pe ușă”, a scris Natalia publicând o fotografie cu silueta Jannei pe o plajă exotică.

Încă din copilărie surorile au avut o relație specială și au fost de nedespărțit și la maturitate, Janna fiind deseori însoțită de Natalia pe covorul roșu la evenimentele mondene.

Partenerul Jannei, Dmitry Shepelev, încă nu a reacționat pe rețelele sociale, dar până deseară cu siguranță o va face. Cei doi au fost împreună câțiva ani, iar din relația lor s-a născut Platon. Băiețelul a împlinit recent 7 anișori și în această toamnă va merge în clasa întâi.


*Urmărește canalul nostru de Telegram

Pentru mai multe știri din frumusețe și modă urmărește canalul nostru de  Viber – Revista #EAmd Join Revista #EAmd 

WhatsApp – Revista EA