E ușor să dăm vina pe o zi proastă sau pe o mulțime de lucruri pentru nereușitele de care avem parte uneori, dar n-ar strica să ținem cont și de evenimentele astrologice. De exemplu, luna mai va fi una dintre cele mai nefaste pentru trei zodii.

Poate că distanțarea socială e incomodă, dar are și avantajul că îți oferă ocazia să te concentrezi asupra ta. Pe 13 mai, când Venus, planetă care guvernează plăcerea și valoarea, va deveni retrogradă, va fi momentul prielnic pentru a reflectă mai mult asupra a ceea ce contează cu adevărat. Și chiar dacă mai va fi o luna grea pentru Scorpion, Săgetător și Pești, nu-i o veste atât de rea.

Venus nu este singură planetă retrogradă în această luna, dar efectele acestui ciclu se vor face simțite în toate zodiile, țînând cont de influență să puternică asupra relațiilor, dorințelor și sistemelor de valori. Luna mai este ideală pentru autoreflectie și contemplare adâncă. Fii îngăduitoare cu ține și nu uită să treci printre priorități pacea sufletească. O meriți, bucură–te de ea!

Așadar, Scorpionul, Săgetătorul și Peștii vor avea de suferit pe mai multe planuri în mai, iar Elite Day explică de ce această luna va avea un asemenea impact asupra lor.

Scorpion: Taurul îl provoacă în mai multe feluri

Nimănui nu-i convine când Soarele se află în tranzit prin semnul opus, Scorpion, dar vestea bună e că nu te afli singură în acest proces. Acum, iată și vestea proastă: a venit vremea să te ocupi mai mult de parteneriatele tale și să iei lucrurile un pic mai personal.

Dacă Scorpionii caută, de obicei, să se contopească cu alt suflet, altă minte sau trup, Taurii preferă, în schimb, să facă lucrurile altfel. Vor apărea tensiuni cu ei acum, când Soarele va lumina zonele inconștiente din ține și umbrele pe care de obicei le proiectezi în relațiile tale.

Uranus intervine în această ecuație și vei avea un sentiment de neliniște în privința relației sau, poate, o puternică dorința de libertate. Ascultă–ți corpul și nu te teme să înfrunți aceste adevăruri revelatoare, recomandă Elite Day.

Luna această, Pluto, guvernatorul tău celest, va fi, de asemenea, retrograd în a treia casă a frăției, comunicării și a mediului local. Ți se va dezvălui ceva, iar asta nu se putea întâmplă într-un moment mai bun.

Săgetător: Ai de-a face cu lucruri care te lăsau indiferență

E timpul să–ți asumi responsabilitatea pentru faptele tale. Poate sună amenințător, dar, fiind un descendent al lui Jupiter, ai tendința de a alege mai decât ar trebui calea cea mai ușoară. O conjuncție între Jupiter și Pluto va pune la încercare acest stil de viață riscant, dacă nu cumva a făcut-o deja, așa că ai grijă.

Relațiile tale la nivel individual vor stă și ele sub semnul schimbării în această luna și e important să stabilești câtă energie vei investi în ele, dar și dacă această energie este sau nu reciprocă. Sunt vremuri grele și nu-i deloc simplu să te simți distrasă de la obiectivele tale, dar Soarele îți va perturbă a șasea casă a liniștii sufletești și, cu toată vrednicia de care poți da dovadă, ai multe de făcut în această privința.

Pești: Îți transformi furia în agresivitate

Fii sinceră cu ține: nicăieri nu-i că acasă… sau e? Luna această, zeiță iubirii va lua în stăpânire a patra casă a căminului, a familiei și a emoțiilor și, oricât ți-ar plăcea să visezi și să te rupi de tot ce în jurul tău, trebuie să pui în ordine niște lucruri. Care este relația cu familia ta? Eșți apropiată de cei dragi? Învață de la Gemeni, un semn al fraților și al vecinilor, dar și un simbol al comunicării, și nu te feri să spui adevărul.

Luna această, Marte întră în Peșți și va reprezenta o excelență sursă de energie din care să te alimentezi, dar această mișcare are și o capcană. Ai putea fi atrasă ușor de lucruri pe care în mod normal nu le-ai lua în seama și poți ajunge să–ți transformi furia intr-o agresivitate toxică. Nu-i cea mai bună imagine a ta, așa că mai bine concentrează-te pe cum să–ți folosești inteligent energia în această luna.

Sursa: andreearaicu.ro

Distribuie articolul: