A înțeles abia după 30 că menirea ei este să transmiă și altor persoane cunoștințele sale. Corina Muntean a trecut prin multe încercări înainte de a decide să-și facă o școală de engleză. Antreprenoarea și profesoara de engleză dezvăluie care a fost costul regăsirii de sine și al pribegiei pe pământul făgăduințelor. Am aflat lucruri foarte curioase.

Când am decis că nu mai am viitor acasă

„La 29 ani am luat decizia că viața mea nu mai are viitor în Moldova, așa ca am împachetat-o în două valize și am plecat în SUA. Mi-am făcut acte acolo, am investit peste 20.000 $ în procesul de dobândire a șederii legale pe pământ american. Într-un sfârșit am primit green card, după care am înțeles că decizia a fost greșită. Am plecat forțat din SUA, m-am îmbolnăvit, am fost 2 ani în depresie, după care am revenit acasă”, dezvăluie Corina într-o postare pe contul său de Facebook.

Viața o lua de la capăt

„Am pus cruce în acel moment pe tot ce a fost obținut până în 32 ani. Mi-am revenit atunci când nici eu nu mai credeam, însă credeau alții mai mult în mine, familia… A urmat o perioadă de creștere care încă mai continuă… Însă, consecințele au fost și poate încă sunt bine simțite. Pierderi financiare, kg în plus și altele”, mai mărturisește Corina. Când a revenit în Moldova, și-a spus că menirea ei este să transmită cunoștințele mai departe. De aici și până la deschidere unei școli de engleză este doar un pas.

Vezi și: EA este prietena elevilor săi, orice vârstă ar avea ei. Corina Muntean: „Sunt profesoara născută pentru acest job”

O altă EA

„De data aceasta era o altă Corina care lupta, lupta pentru visele ei adevărate, dreptate și bine. Azi, am făcut această călătorie cu antrenorul de sport, înțelegând de unde au venit toate kg în plus. Și am înțeles că viața poate începe de mai multe ori ♥️ ! Trăiți-vă visele, nu fricile, însă pe cele adevărate, ale voastre”, a îndemnat în final Corina Muntean.

Iată ce vise are antreprenoarea peste un an: #CEvreaEA la 35 de ani. Profesoara de engleză, Corina Muntean, ne dezvăluie ce așteptări are de la viață (Video)