Am descoperit-o prin obiectivul fotografic pe vedeta teatrului Studio Geneza Art, Daniela Burlaca, actrița care poartă în sine feminitatea, combinată cu o personalitate puternică.

Daniela întruchipează o gamă de atuuri pe care le vei descoperi în pictorialul și gândurile ei dezvăluite de mai jos.

Vampă, dar sensibilă, sigură și în același timp îngândurată – Daniela Burlaca.

 Atunci când am momente de tristețe trebuie să evadez în lucru, să am o îndeletnicire care să mă solicite la maxim, altfel sunt muscă în gura păianjenului.

Sexualitatea înseamnă….ce înseamnă? Minte și caracter, poate. Mai apoi un pic de condimente de calitate peste minte și caracter, presarată cu o doză bună de nebunie, și…și…și…ah, da, o nuanță de roșu perfect și încă cineva pentru care alegi acest roșu.

12

Teatrul înseamnă pentru  mine patimă, libertate, talent, șansa de salvare de pe trena grea a cotidianului.

Niciodată nu-mi pot da notă. Trăiesc cu ziua de azi. Nu pot călca peste lucrurile sfinte. Uneori aș dori pentru o oră să fiu bărbat.

Daniela Burlaca

Atunci când ies pe scenă mă gândesc la cel de Sus, cei de vizavi, cea din interiorul meu.

Întotdeauna am apreciat în bărbați nivelul inteligenței în raport cu femeia.

Urăsc în oameni falsitatea morală ,, niciodată să nu accepți o emoție care nu-ți stă bine”, spunea Oscar Wilde. Mă refer la numărul nelimitat al măștilor umane. Și nedreptatea.

11

O femeie niciodată nu trebuie să submineze un bărbat, să-i știrbească prin comportament autoritar sau impetuos personalitatea și menirea.

,,Există două soiuri de femei – cele care rămîn naturale și cele care se fardează. Cele care rămîn naturale sunt foarte folositoare. Femeile celelalte, sunt foarte ispititoare,, Nu mi-e frică nici să rămân naturală, nici să mă fardez. Teatrul presupune în sine o mare ispită. Ispita generează păcatul. Și cu toate astea nu aș renunța la vocația mea.

14

Nu-mi pasă deseori de sănătatea mea, de nimic când e vorba de copilul meu.

Ar trebui femeia să fie scorpie? Să vorbească bărbații despre asta!

9
Frica. „Viața e o alcătuire de celule, de fibre, de nervi, greu rânduite”.  Am avut și momente mai dificile când frica îmi domina psihicul. A fost o lecție, pentru că acea stare, m-a ajutat să înțeleg mai bine ceea ce am încercat de mai multe ori să joc și poate nu eram suficient de credibilă. De felul meu nu sunt fricoasă, nu mi-e frică de lucrurile pe care le putem schimba și direcționa noi oamenii, care stau în puterile noastre.

5

Dacă oamenii ar da dovada de mai mult curaj nu de tupeu, pentru că sunt lucruri diferite, atunci cu siguranță lucrurile ar sta altfel  și la nivel moral  și la nivel social. ,,Curajul a dispărut cu totul din atributele speciei noastre. Spaima de societate, care este baza moralei, spaima de Dumnezeu , care este firul tainic al religiei, iata cele două elemente care ne diriguiesc.” Și cu toate astea…

Cele mai frecvente erori pe care le fac femeile? Cred.

A fi femeie înseamnă a fi Mamă. Iar Mama întruchipează toate straturile și substraturile ființei umane pe Pământ. Apă, foc și țărână, trei elemente care au pus bazele trupului feminin. Așadar, femeie este obligată să fie lină și zbuciumată, fierbinte și periculoasă, naturală și fundamentală.

7

Bărbatul este rege, fiecare bărbat își poartă coroana. Coroana poate fi din floare, din spin, din piatră nestemată. Important să se completeze podoaba cu creștetul,  atunci nu mai căutăm diferențe, ci trăim fericirea și norocul de a ne naște Bărbat și Femeie, care sunt inseparabili în această lume amară și miraculoasă.

Aleg să fiu lângă soțul meu, nu înseamnă în același pas, pentru că fiecare se ține pe picioarele lui, dar știu sigur un lucru, dacă unul din noi cade sau se împiedică celălalt îl ajută să se ridice și îl sfătuie să fie mai atent.

6

Bucuriile vieții: Mie îmi plac sărbătorile în familie. Îmi place să mănânc gustos la mama, când vin seara după spectacole. Îmi place să merg la bunei, sau măcar la casa buneilor. Să îmi pot împărtăși gândurile și emoțiile, fiind în compania acelor câțiva prieteni buni pe care îi am. Dar inegalabil oricărei bucurii este Bucuria vieții mele, care crește ca gândul și-mi dă imbold de bucurie pentru fiecare zi ce se scurge.

Soarta m-a unit cu Iurie Gologan la o vârstă foarte fragedă, când nu există timp și momente pentru rațiune. Tot ce fac eu în viață și în scenă este aprobat cu încredere de către omul de lângă mine. Noi nu discutăm niciodată relațiile din scenă, discutăm relația din suflet și din gând.

Pe noi ne unește sentimentul creat de Dumnezeu între bărbat și femeie și marea responsabilitate pe care o avem în fața fiicei noastre.

1

Tinerețea este o forță. „Tinerețea noastră niciodată nu se va mai întoarce înapoi.”  Îndemnul meu pentru toată lumea care iubește viața, e să trăiască. Cu voluptate să trăiască fiecare clipă. Și întotdeauna să se gândească că alături e cineva mai trist, e cineva mai sărac, e cineva mai bolnav, e cineva mai nefericit.

4

Femeile din ziua de azi ar trebui măcar rareori să-și mai aducă aminte cum au fost mirese mamele și bunicile lor. Cum purtau rochiile femeile din înalta societate a secolelor trecute. Cum așteptau soțiile bărbații de la război.  Poate e banal să spui asta ținând cont de realitatea vieții și de nivelul de dezvoltare a civilizației. Și totuși…

2

  Mă simt fericită atunci când dorm în brațele copilului meu, când mă regăsesc spiritual indiferent de mijloace, când simt că iubirea poate crea armonia dintre rațiune și suflet. Fericirea este o oază de sentimente și emoții pe care nu le poți judeca, nu le poți influența, contrastează cu tot ceea ce este direcționat.

Mulțumim creatorului Evgheni Hudorjkov și bradului EHO pentru ținuta superbă oferită pentru Fotoshooting.

Foto:Ellene Mocrii

Distribuie articolul: