Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat că finanțările publice vor fi distribuite către toate localitățile, indiferent de orientarea politică a primarilor, în timp ce resursele UE vor fi direcționate exclusiv către comunitățile conduse de primari cu viziuni proeuropene. Această declarație a fost făcută sâmbătă, 9 decembrie, în cadrul Forumului Primarilor, în urma unei întrebări adresate de primărița Valentina Meșină din Ruseștii Noi, raionul Ialoveni.

În cadrul discuției cu președinta, primărița Valentina Meșină a abordat subiectul alocării resurselor financiare către Primăriile din țară pentru proiecte de infrastructură. Ea a făcut referire la zvonurile auzite în timpul campaniei electorale din 5 noiembrie 2023, care sugerau că cei care candidează din partea altor formațiuni decât PAS nu vor beneficia de finanțare. Valentina Meșină a candidat din partea Partidului Democrația Acasă.

Maia Sandu i-a explicat că banii publici vor fi distribuiți egal între toate localitățile țării, dar fondurile europene vor fi direcționate exclusiv către comunitățile conduse de primari cu orientare proeuropeană.

Nu o să comentez speculațiile. Nu știu dacă colegii de la PAS vor vrea să facă acest lucru, au această posibilitate mai târziu. Eu o să vă spun un lucru: aceste 1,8 miliarde de lei care au fost alocate în ultimii doi ani și care au fost alocate în jumătate din localitățile Republicii Moldova și, respectiv, pentru localități conduse de primari de toate culorile politice este cea mai concretă dovadă a modului în care se distribuie banii publici”.

Totodată, șefa statului a menționat că banii care vin din partea UE vor fi alocați celor care împărtășesc valorile europene. „Acum, dacă mă întrebați despre altceva, despre banii europeni. Eu vreau să vă întreb pe dvs, acei primari care sunt împotriva Uniunii Europene. Dvs, dacă sunt aici primari împotriva Uniunii Europene, credeți că Uniunea Europeană trebuie să vă dea bani în momentul în care nu susțineți Uniunea Europeană. Deci, unde este logica aici? Banii statului sunt și vor fi corect distribuiți între toate localitățile. Banii care vin din partea Uniunii Europene și din partea plătitorilor de taxe din țările Uniunii Europene vor merge pentru cei care împărtășesc aceste valori”, a punctat Maia Sandu.

Amintim că, la Forumul Primarilor, desfășurat la Palatul Republicii din Chișinău și organizat de Guvern, în colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), au participat 895 de primari din țară.

 

Distribuie articolul: