În anii studenției a ales să fie inginer în telecomunicații, însă viața l-a dus pe o altă cale. De la începutul anilor ’90, Victor Pelin se ocupă cu prelucrarea lemnului. Simpla sa pasiune, care i-a fost transmisă de tată și bunel, a devenit preocuparea vieții sale, ca mai târziu să se transforme într-o sursă de venit.

De mic copil obișnuia să-și admire tatăl cum dădea viață unor bucăți de lemn. De aici și s-a molipsit de „boala” pentru meșterit. Prezent la evenimentul organizat de AGORA și EA.md, „Autentic Moldovenesc”, Victor Pelin a ținut neapărat să-și împărtășească povestea.

Debutul în cariera de meșter popular și-a făcut-o prin crearea suporturilor pentru lumânări şi a stilourilor din rădăcini de viță-de-vie, ca mai apoi să meșterească măști, suveniruri, suporturi pentru vin sau chiar trofee.

„Totul a început de la lucruri mici și nesemnificative în comparație cu ceea ce creez acum. La început lucram cu rădăcinile de viță-de-vie. Era un lucru migălos, însă rezultatul își merita efortul”, povestește Victor Pelin.

Pasiunea a ajuns să-i fie profesie și o oportunitate de a promova cioplitul în lemn. Meșterul spune că lucrările sale au călătorit mult, în special în ultimele două decenii. A participat la nenumărate expoziții și concursuri internaționale, lucrările ajungând în țări precum România, Italia, Germania, Rusia sau Elveţia.

„Cel mai bine îmi aduc aminte de concursul de cioplit în lemn din Italia. Toți participanții erau italieni, eu singurul moldovean. Ni s-a pus în față o buturugă de lemn înaltă, era cam cât mine, și am avut trei zile la dispoziție pentru a sculpta. Mă rog, a fost o experiență frumoasă, chiar dacă locurile de frunte le-au ocupat italienii”, își amintește meșterul.

Cu timpul, împreună cu soția sa, au pus bazele unei afaceri. Așa a reușit, încetul cu încetul, să-și valorifice munca.

„La început a fost mai greu, veniturile nu erau așa de mari, însă pe parcurs totul s-a așezat la locul lui. Acum, aproape zilnic turiștii care vizitează Moldova intră și prin magazinul nostru. De fiecare dată când văd pe cineva străin care vrea să cumpere vreo lucrare de a mea, îl întreb din ce țară provine ca mai apoi să știu pe ce meleaguri a ajuns munca mea”, spune creatorul.

Întrebat de unde îi vine inspirația pentru a crea, acesta ne-a spus nestingherit că prima sursă de inspirație îi este soția. Mai nou, și nepoțica i-a devenit „izvorul de idei”.

„Muza mea este soția, ea îmi dă idei. Uneori, când îmi spune ce gânduri are, parcă mi se pare că este cu neputință să le realizez. Noaptea am însă timp să mă gândesc la ideile propuse, la formele sau modelul de cioplitură și chiar a doua zi încep să le și realizez. Acum un an, am început însă să confecționez și diverse jucării din lemn pentru nepoțica mea”, a mărturisit meșterul.

Pe final de interviu, Victor Pelin ne-a spus că este mândru de meseria sa. Mai mult, își dorește ca tradiția să se transmită din generație în generație. A învățat-o deja pe fiica lui să cioplească în lemn și speră că pe urme îi vor păși și alți urmași.

Sursa: Agora.md

Acest articol apare în cadrul campaniei de promovare a produselor tradiționale moldovenești cu Indicație Geografică, Denumire de Origine și Specialitate Tradițională Garantată „Autentic Moldovenesc”, lansată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cu finanțarea Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova.

Distribuie articolul: