Ciclo-turismul nu mai este o noutate nicăieri în lume. Tot mai mulți oameni se aventurează să călătorească prin diferite țări, pe două roți. Radu Pascal este unul dintre bicicliștii care ne demonstrează că nu trebuie să fii ciclist profesionist ca să reziști la distanțe lungi. Este originar din Chișinău, stă de 8 ani la Cluj-Napoca, unde muncește în sfera IT. Are 34 de ani.

„Am făcut peste 2500 de kilometri, din Cluj-Napoca până la Barcelona. Inițial am vrut sa trec și prin Andora, dar eram la limită cu timpul și am continuat direct spre Barcelona. Am ajuns la destinație în ziua a 36-ea, după care am stat câteva zile în oraș, fiind în așteptarea zborului înapoi spre Cluj.”

Dacă e să mergi din Cluj la Barcelona cu mașina, atunci trebuie să fii pregătit pentru o călătorie de peste 23 de ore. Iată că pe două roți, evident, călătoria durează și mai mult. Radu nu este un ciclist profesionist, așa că toată aventura a fost o mare provocare pentru el.

„Nu sunt deloc profesionist, nu particip la concursuri și nici nu sunt foarte performant. Aveam în plan să mă antrenez toată primăvara, dar în final am reușit să mă antrenez doar până la birou, iar de la birou acasă, ceea ce înseamnă 10 km dus și 10 întors. Așadar, a fost prima tură extremă din viața mea. Am citit despre persoane care au făcut asemenea ture și eram foarte curios să văd cum e asta, să călătorești zile în șir cu bicicleta și cortul în spinare. Mi s-a părut o provocare care să merite osteneala. De ce Barcelona? Pentru am mai fost acolo și îmi place orașul.”

Mulți cred că bicicliștii aleg să călătorească pe două roți din motive financiare, că le-ar ieși mai ieftină escapada decât dacă ar alege avionul sau alte mijloace de transport. Aflați că lucrurile nu stau chiar așa. 

„Cred că poți face câteva excursii prin Barcelona cu avionul pe banii pe care i-am investit în această experiență. Să călătorești cu bicicleta poate fi o experiență foarte ieftină sau foarte scumpă. Eu cred că m-am situat undeva pe mijloc. Dacă doar vrei să mergi undeva la mare, pe bani puțini, cel mai ieftin ar fi avionul.”

Nu mai e nevoie să spunem că o asemenea călătorie solicită mușchii, rezistența și răbdarea.

„Momente dificile au fost mai multe. În primul rând, febra musculară a fost o provocare, și asta pentru că nu m-am antrenat. După primele zile, mușchii mă dureau în continuu. Noroc că prin Ungaria am dat, predominant, peste câmpie și a fost cât de cât mai ușor de pedalat. Abia după vreo 2 săptămâni, s-au obișnuit mușchii. Însă numai după o lună de la revenirea mea acasă, mușchii și-au revenit complet. Trebuie să vă mărturisesc, am avut și momente când eram foarte deprimat și plictisit de la pedalat, fiind singur toată ziua. Cred că, undeva prin Italia, am început să am dureri puternice în genunchi. Mi-a fost frică să cedeze. A trebuit să am mare grijă cum pedalez, câtă forță aplic. Din fericire, după o săptămână, mi-a trecut. În multe instanțe îmi trecea prin gând să abandonez toată aventura,  să iau un bilet de avion spre casă. În următoarea zi însă mă trezeam, împachetam cortul și porneam din nou la drum..”

Cei care se gândesc să încerce o asemenea experiență trebuie să fie conștienți că se poate defecta orice la bicicletă, în orice moment. 

„La un moment dat, mi s-a stricat suportul din spate și nu mai puteam căra echipamentul. Atunci am panicat, nu credeam că se poate repara bicicleta. Am reușit să ajung la un service de biciclete și mi-au reparat-o în 10 minute.”

În timpul călătoriei sale, Radu l-a cunoscut pe Oliver, un hippie simpatic. Acesta pedalează prin lume de vreo 16 ani și zice că o face fără să cheltuie un bănuț. Cum oare îi reușește?

„Să știi că mi-a fost frică să îl întreb prea multe detalii despre cum supraviețuiește fără bani … fără mâncare. Presupun că se hrănește din produsele expirate care sunt aruncate de magazine. Nu știu cum reușește cu altele. Mi-a zis că i s-a furat bicicleta în Barcelona și a făcut rost de una nouă, reparație telefon, echipament. Câteva luni pe an călătorește prin lume.”

Ai de gând să mai repeți experiența, în pofida dificultăților? La ce trasee te gândești?

„Am câteva opțiuni pentru anul viitor, trasee scurte de cel mult 2 săptămâni, și anume să fac circuitul Barcelona – Andora – Montpellier – Barcelona; Cluj-Napoca – Belgrad. Să faci o tură lungă e fain, dar și greu. Dupa aia mai sunt investițiile financiare și timpul. Nu mi-am prea luat concediu anul trecut ca să-mi adun destule zile să fac tura asta, deci mai trebuie să și lucrez. Vreau să spun că, spre surprinderea mea, am întâlnit o groază de lume care făcea ciclo-turism. Nu mă așteptam că o să fie chiar atât de mulți. În Ungaria am întâlnit vreo 3-4 perechi. După aia, vedeam pe cineva în fiecare zi. Cu majoritatea ne salutam din mers. Am și povestit cu câțiva. Mai nimeream și în camping cu alți ciclo-turiști. Sunt o persoană introvertită și mi-e mai greu să socializez cu persoane noi, dar când reușeam să trec peste această barieră era interesant să afli povestea altor aventurieri, care făceau călătorii scurte de 2 săptămâni, alții erau pe drum de câteva luni și mai aveau în plan să viziteze alte țări.  Am întâlnit oameni care erau „self sufficient” – campau în pădure, găteau, alții aveau doar bicicleta și echipamentul cu minimul necesar, respectiv rămâneau peste noapte la hoteluri, hosteluri.”

„Eu am descoperit o lume nouă, despre care nu știam că există și despre care cred că puțină lume știe. Nu trebuie să fii sportiv ca să faci asta, poți să faci și trasee ușoare, care să implice 20, 40, 80, 120 km pe zi. Chiar nu contează distanța parcursă, atât timp cât trăiești o aventură.”

 

V-am molipsit? Atunci sugestia noastră este să aveți grijă la drum și să vă documentați bine atunci când vă pregătiți echipamentul. 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: