Vestea despre decesul subit al interpretului Chester Bennington a venit ca un fulger, ieri, pentru apropiații și fanii vocalistului trupei Linkin Park. Interpreta basarabeană Stela Boțan a suportat foarte greu această noutate, recunoscând că dacă nu ar fi cunoscut vocea lui, poate că n-ar fi cântat niciodată.

Stela a reacționat foarte dureros la primele noutăți despre sinuciderea lui Chester Bennington. Interpreta s-a convins că 2017 este un an în care a suportat mai multe lovituri ale sorții, iar aceasta este cea care a urmat după pierderea recentă tatălui său.

Solistul trupei Linkin Park s-a stins din viață la 41 de ani. Chester Bennington s-a sinucis

„De ce, Doamne, de ce? Acest an este, într-adevăr, cel mai rău an din viața mea…

După ce a murit tata, m-am gândit că acest an va aduce în sfârșit ceva bun pentru mine și mă va lăsa să îmi văd trupa preferată la data de 10 august, deoarece aveam deja cumpărat un bilet pentru show-ul lor. RIP pentru vocea al cărei timbru l-am preferat mereu.

Dacă nu era Chester, eu nu mai cântam niciodată…”, mărturisește tânăra artistă, care a semnat și cover-uri pentru piese ale trupei Linkin Park.

Pe 10 august, trupa de rock avea programat un concert la Bell Centre, din orașul Montréal. Ieri, după anunțul despre decesul vocalistului, pe canalul de YouTube al trupei a apărut un nou videoclip, care a reușit să adune, până astăzi, aproape 10 milioane de vizualizări.

Foto: captură video, Facebook.com, 935themove.com, Karuzo Photography