Îţi iubeşti partenerul, ai senzaţia că te face fericită, dar în dormitorul totul se prăbuşeşte. Momentele de intimitate se lasă cu reproşuri, atingerea lui te inhibă, iar orgasmul este doar o amintire dintr-o altă relaţie. Şi, totuşi, de ce apar blocajele? Au legătură cu noi, cu trăirile noastre sau totul ţine de partener, care nu reuşeşte să ne arate calea către plăcere? Iată ce spune specialistul pentru csid.ro 

Nu îţi cunoşti zonele intime

„Sunt multe femei care nu îşi cunosc corpul, care nu ştiu ce le ajută să experimenteze plăcerea, care nu ştiu unde se produce orgasmul, câte feluri de orgasm există etc. Este foarte important să îşi descopere zonele erogene, să caute să înţeleagă cum răspunde corpul lor anumitor stimuli, apoi să comunice partenerului ce au descoperit şi să exploreze în continuare, împreună’’, explică psihologul Claudia Ciurca pentru Ce se întâmplă, doctore?

Te laşi dominată de sentimente de vină şi ruşine (credinţe limitative preluate direct din familie)

„Un factor inhibator foarte puternic este reprezentat de ceea ce credem sau stim despre sex şi, implicit, orgasm. Dacă în copilărie sau la pubertate o persoană a fost surprinsă masturbându-se, iar reacţia părintelui a fost una agresivă sau deloc empatică, poate exista convingerea că plăcerea este ceva ruşinos, periculos, că sexul este murdar, vulgar sau imoral.

Pentru a-şi  împiedica fiul sau fiica să îşi exploreze zonele erogene, mama sau tatăl pot spune:

„ Dacă vei continua să faci asta, te vei îmbolnavi”

„ Nu vei putea avea copii”

„ Doar copiii răi fac asta şi sunt pedepsiţi”

„ Asta fac doar curvele” etc.

Ei bine, toate aceste „seminţe” de vină şi ruşine duc la un comportament care are ca şi consecinţă evitarea plăcerii sau obţinerea orgasmului doar prin prin autostimulare (masturbare) ”, adaugă specialistul.

Ai o imagine de sine scăzută

Pe lângă libidou, stima de sine reprezintă unul dintre ingredientele obligatorii obţinerii plăcerii. În cazul în care aceasta este afectată, femeia crede despre ea însăşi că nu este suficient de frumoasă, de pricepută, de slabă, apare un blocaj la nivel mental, apoi la nivel corporal-senzorial. Este greu să îţi dai voie să te manifeşti, să fii autentică în pat atâta vreme cât ai o părere proastă despre tine , nu?  Nu merit pentru că nu sunt suficient de bună.

În relaţie lipseşte intimitatea

Pentru atingerea orgasmului, pe lângă cunoşterea propriului corp, încrederea în propriile calităţi şi dorinţa de a simţi plăcerea, trebuie să existe o legătură între noi şi partenerul nostru. „Da, sunt femei care pot obţine orgasmul chiar şi de la primul contact sexual, însă nu la ele ne referim acum.

În cazul în care, stima de sine este la un nivel acceptabil, femeia a experimentat orgasmul într-o alta relaţie, deci nu suferă de dereglare orgasmică (DO pe scurt),  există probabilitatea ca aceasta să aibă nevoie de un nivel mai mare de intimitate în relaţia cu actualul partener. Intimitatea ajută la creşterea încrederii în partener, dar şi în propria persoană, făcând astfel posibil abandonul. Dacă în mintea femeii există anumite blocaje, care vin din neîncredere, dăruirea nu poate aparea. Abandonul nu înseamnă non acţiune, ba din contră. Semnifică eliberarea minţii de orice sentiment de frică, ruşine, vină, neîncredere’’, mai spune psihologul Claudia Ciurca.

Te confrunţi cu o traumă

De multe ori,femeia aduce toate suferinţele care au marcat-o în pat. Rănile emoţionale care pot avea ca sursă o atingere nedorită sau un viol sunt, uneori, atât de puternice încât pot bloca orice gând care are legătură cu sexul sau plăcerea.”Ştim cu toţii că, deşi orgasmul se produce simultan, atât la nivel mental cât şi corporal,  mare parte din activitatea sexuală se produce în creier, apoi la nivelul vaginului. O parte fără cealaltă nu poate duce la trăirea unui orgasm. În cazul unei traume, femeia se poate lovi de anumite blocaje , iar astfel apare reacţia de retragere. Chiar dacă îşi doreşte apropierea, se poate întâmpla să nu poată continua actul sexual sau drumul spre plăcere’’.

Mimarea orgasmului nu este o soluţie pentru păstrarea relaţiei sau pentru menţinerea armoniei în dormitor. Ajutorul poate fi dat de psiholog, asta dacă cei doi parteneri se hotărăsc să apeleze la terapia de cuplu. „Pentru a depăşi blocajele dereglării orgasmice (DO), trebuie să conştientizăm că acest lucru există. Femeia trebuie să îşi dorească să obţină tot ceea ce se poate din ceea ce sexul poate să ofere.

Dacă este o cauză relaţională (dacă a avut orgasm cu alţi parteneri), recomand comunicarea celor simţite şi gândite cu mare delicateţe, pentru ca cel de lângă noi să nu se simtă agresat, este posibil ca şi el să aibă anumite răni şi să perceapă asta ca fiind un reproş. Este esenţial ca partenerul să ştie ce ne place, cum ne place, cât de tare sau cât de încet, dacă vrem să auzim cuvinte sau acestea ne inhibă, dacă ne place să conducem actul sexual sau ne place să fim conduse etc.

Bărbatul trebuie să conştientizeze că are lângă el o persoană care are nevoie de mai multă atentie, timp şi afecţiune. La femei, orgasmul este complicat, este nevoie ca anumite lucruri să se întâmple într-o anumită ordine pentru ca el să se întâmple”, conluzionează psihologul Claudia Ciurca.

Sursa: CSID.ro 

 

 

Distribuie articolul: