Îți vine să crezi sau nu, dar există multe lucruri pe care le faci inconștient sau poate din reflex, despre care nu bănuiești că au un impac important pentru viața ta. Potrivit specialiștilor, durata de viață depinde foarte mult de meniu, igienă și felul în care îți organizezi fiecare zi.

 

Gustările de la miezul nopții
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Mexic, gustările luate la ore târzii cresc riscul de afecțiuni cardiovasculare și diabet, „Obiceiul de a gusta ceva bun dulce sau sărat te predispune la fluctuații ale glicemiei și boli cardiace pentru că, în timp, nu vei avea un nivel de trigliceride prea ridicat doar după ce iei masa de seară, ci vor rămâne permanent la o valoare ridicată. Trigliceridele sunt grăsimi care se acumulează în țesutul adipos din zona abdominală și nu poți scăpa de ele prea ușor”, explică dr. Ruud Bujis, endocrinolog.

Uitatul la televizor până târziu în noapte
Există seriale sau filme pe care trebuie neapărat să le vezi, dar dacă sunt difuzate la ore târzii te vor face să pierzi ore prețioase de odihnă. În cadrul studiilor realizate s-a constatat că adulții care se uită la televizor dincolo de miezul nopții adorm foarte greu, se scoală des în timpul nopții, nu au un somn profund și au dificultăți de concentrare a doua zi. „Chiar și pierderea unei singure ore de somn poate cauza amețeli, epuizare sau accidente în trafic în timpul zilei. Performanțele profesionale vor fi mult mai scăzute, iar numărul de greșeli va crește corelat cu orele reduse de somn. Dacă nu dormi o noapte întreagă pentru a te uita la televizor, efectul asupra organismului este asemănător cu al unei petreceri la care ai consumat alcool toată noaptea”, potrivit dr. Ilene Rosen, specialist în somnologie.

Spălatul pe mâini neglijent
Dacă nu te speli bine pe mâini vei fi expus acțiunii nocive a microbilor și bacteriilor. De asemenea, multe virusuri care provoacă afecțiuni digestive se transmit prin intermediul mâinilor murdare, iar spălatul cu apă și săpun poate reduce la jumătate numărul de cazuri de diaree infecțioasă. De asemenea, spălatul pe mâini te va proteja de infecțiile respiratorii, așa că nu te grăbi când ești la chiuvetă, ci spală-te cu atenție pentru a te simți mereu bine.

Evitarea micului dejun
Este cea mai importantă masă a zilei pentru că reglează apetitul până seara, iar dacă alegi să uiți de micul dejun ai putea să favorizezi acumularea kilogramelor în plus. Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mult mai mare de afecțiuni cardiovasculare.

Atracția spre gustul sărat
Dacă adaugi sare la tot ce mănânci ți-ai putea pune sănătatea în pericol. Potrivit specialiștilor, un meniu care conține un exces de sare reprezintă 10% din totalul deceselor cauzate de stilul de alimentație. Prea multă sare va afecta negativ inima și rinichii, iar 45% dintre decesele survenite în urma diabetului, accidentului vascular cerebral și atacului de cord au fost asociate cu sare în exces din meniul zilnic, ca punct de pornire, cu o agravare permanentă.

Uiți de ața dentară
Gingivita crește riscul de deces, iar utilizarea frecventă a aței dentare crește durata de viață cu până la 6 ani. Utilizarea aței dentare este esențială pentru sănătate deoarece elimină microorganismele din cavitatea bucală, reducând inflamațiile. Dacă gingiile nu sunt inflamate riscul de sângerare este foarte redus, iar bacteriile și virușii nu vor putea pătrunde în sânge.

Rosul unghiilor
Credeai că este doar un tic enervant? Gândește-te din nou. Rosul unghiilor introduce bacterii în cavitatea bucală, favorizând infecțiile. Riscul este cu atât mai ridicat dacă apar inflamații în jurul unghiilor.

Stoarcerea coșurilor
Tentația de a stoarce coșurile este foarte mare, dar dacă faci acest lucru vei deteriora stratul de protecție al pielii împotriva infecțiilor. Nu este indicat să storci coșurile pentru că infecția poate ajunge în sânge, iar de acolo la ochi și chiar la sistemul nervos central, potrivit eva.ro.