Pentru a fi alături de pacienții săi de la prima vizită și până la finalizarea cu succes a tratamentelor complicate, Spitalul Internațional Medpark a lansat programul „Sănătate fără hotare”. Acum Medpark oferă mai mult decât tratamente inovative, aplicate de o echipă cu experiență internațională, în cel mai dotat spital multidisciplinar din țară. Asistența echipei Medpark se va extinde și peste hotare, atunci când problemele de sănătate ale pacienților, în cazuri grave, nu pot fi soluționate în Republica Moldova.

Olga Șchiopu, director general, Spitalul Internațional Medpark: „În 7 ani de activitate a Medpark am constatat că există necesitatea de a furniza servicii medicale integrate, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune soluții specializate de sănătate existente în lume. Programul „Sănătate fără hotare” vine să acopere această cerere, eliminând barierele în accesul la tratamentele inovative și eficiente. În prezent, Medpark este singura instituție medicală din Europa de Sud-Est care prestează un astfel de serviciu, spitalele internaționale bazându-se cu încredere pe concluziile medicale emise de echipa noastră,
în urma investigațiilor performante.”

Ce reprezintă „Sănătate fără hotare”
Prin programul „Sănătate fără hotare”, pacienții grav bolnavi (în special cei cu afecțiuni oncologice, cardiologice și neurologice) au acum acces la servicii medicale complexe și de cea mai înaltă calitate. Până nu demult, unele servicii medicale nefiind accesibile în țară, pacienții erau nevoiți să se deplaseze în străinătate, pentru a beneficia de un tratament la cel mai înalt nivel. Acum Medpark pune la dispoziția pacienților cu diagnostice complicate soluții complexe de sănătate. În colaborare cu spitale de top externe, Medpark va oferi pacienților expertiza medicilor locali și internaționali, precum și tehnologii de ultimă generație pentru investigații și tratamente complexe, acasă și peste hotare.

Parteneriate internaționale
Parteneriatul presupune colaborarea medicilor locali cu cei internaționali, din momentul stabilirii diagnosticului, pe durata tratamentului și în perioada de monitorizare post tratament. Majoritatea investigațiilor și consultațiilor necesare vor fi realizate în țară, iar echipa medicală Medpark se va afla în permanentă legătură cu echipa medicală de peste hotare. Astfel, pacienții vor plăti mult mai puțin pentru serviciile medicale atât de costisitoare în alte state, însă vor beneficia de aceleași rezultate de înaltă calitate. Pentru realizarea programului, Medpark negociază încheierea parteneriatelor cu spitale internaționale de top. Primul acord de colaborare a fost semnat cu „Anadolu Medical Center” – centru de excelență în sănătate, care ocupa locul 4 la nivel global în topul spitalelor cu cea mai avansată tehnologie în radioterapia oncologică, medicina nucleară, transplantul de maduvă, chirurgia robotică etc.

Diana Manea, medic internist Medpark, coordonator medical al proiectului: „Tratarea cazurilor grave peste hotare este un proces complicat, care necesită informare, respectarea procedurilor, perfectarea actelor, ceea ce pentru pacient poate fi o activitate copleșitoare. Prin programul „Sănătate fără hotare”, echipa Medpark oferă pacienților o analiză a situaţiei medicale, stabilirea sau confirmarea diagnosticului, stabilirea planului de tratament în colaborare cu partenerii internaţionali, monitorizarea tuturor etapelor post tratament şi evaluări a stării de sănătate. Noi avem grijă de pacient de la prima adresare
până la încheierea tratamentului și monitorizare.”

Cum funcționează „Sănătate fără hotare”
În cadrul programului, Medpark oferă pacientului asistență medicală complexă din momentul identificării problemei de sănătate și până la monitorizarea post-tratament.
Serviciul conține două componente:
– Asistență medicală – asistență pentru stabilirea corectă a diagnosticului, confirmarea diagnosticului, elaborarea strategiei de tratament, elaborarea planului de tratament, asistență pe perioada tratamentului, monitorizarea pacientului până la
recuperarea definitivă.
– Asistență tehnică – asistență pentru analizarea documentelor, pregătirea dosarului, traducerea actelor și expedierea lor către instituțiile medicale partenere, asistență în aranjarea deplasării peste hotare.

Avantajele serviciului „Sănătate fără hotare”:
– parteneriate cu instituții medicale internaționale de top;
– încredere și siguranță în calitatea serviciului prestat;
– reducerea considerabilă a costurilor pentru tratament
– abordare complexă și standarde de calitate internaționale pe toată durata asistenței;
– acces rapid la cei mai buni specialiști;
– acces la tehnologii și tratamente de ultimă generație;
– asistență pe toată durata procesului de tratament.

P.

Distribuie articolul: