Când ajunge din Italia la Buenos Aires, în anul 1913, Leda are șaptesprezece ani, o valiză și o vioară. Rămasă fără soțul promis, trebuie să-și construiască o altă viață într-o altă țară. Odată ajunsă în Buenos Aires, Leda este sedusă de ritmurile tangoului și vrea să facă muzică. Dar tangoul este o lume a bărbaților. Viața scandaloasă și întunecată din cabarete și bordeluri se împletește cu farmecul muzicii, așa ca eroina care înfruntă tabuuri și prejudecăți are nevoie de o nouă identitate…

 

În romanul „Zeii tangoului” descoperim un roman plin de erotism despre pasiune și căutarea unei vieți autentice.

Fragment:

Nu te gândi la nimic. Gândul să-ți zboare spre casă

Leda a ajuns în Argentina pe 4 februarie 1913, la bordul unui vapor care cu numai douăzeci de zile înainte părăsise Italia, înghițit de monstrul  lacom numit orizont. În ultima zi petrecută la bord, s-a îmbrăcat cu grijă și și-a zăvorât bine cufărul, astfel încât nimic, nicio mânecă, niciun firicel de praf de la țară, nicio amintire pribeagă să nu poate scăpa când hamalul avea să vină să îl ducă pe punte. Apoi a  rămas tăcută o vreme. Colega ei de cușetă, Fausta, își lăsase așternuturile boțite și în dezordine. Fără îndoială că se afla deja pe punte, lungindu-și gâtul ca să zărească o părticică din Buenos Aires. Dacă Leda nu o găsea în mulțime, era posibil să nu o mai vadă niciodată, sentiment ciudat după cele douăzeci de nopți în care împărțise camera cu o femeie care nu-i era rudă și pe care nu o mai întâlnise niciodată înainte de călătorie. Necunoscute. Necunoaștere. Două lucruri care îi dominaseră voiajul peste ocean până în America. S-a întrebat ce-ar zice mama ei dacă ar fi cu ea în această cămăruță sufocantă: „Iată-te, așadar!” sau „Miroase ca într-o cocină iaci!” sau „Pentru Dumnezeu, Leda, îndreaptă-ți pălăria!”

Și-a spus că într-o zi își va revedea mama, precum și tatăl, verișorii, unchii și mănușile și mținile ca niște aripi de libelulă ale străbunicii ei, deși nimic din toate astea nu era adevărat: în anii și pe continentul către care se îndrepta, Leda avea să se întâlnească cu multe lucruri uimitoare, să-și vadă sufletul spart în mii de cioburi, pe care să le reunească în forme despre care nu știa că sufletul le poate găzdui, și totuși nu avea să-și mai revadă niciodată familia.

Tu ce reacție ai avea dacă ai ști că nu îți vei mai vedea vreodată părinții? Dar verii și bunicii?

În povestea Ledei, paralel, aflăm și istoria Argentinei anului 1913, vedem cum este orașul Buenos Aires și cum reușește o tânără să se descurce singură într-o țară străină, la o vârstă fragedă.

Argentina este țara tangoului. Deși, inițial, acest dans a fost blamat, pentru că era dansat în bordeluri, între timp percepția asupra tangoului s-a schimbat foarte mult.

Oare cum reușește o tânără să își ascundă identitatea și să se integreze într-un mediu masculin? Trebuie multă tărie de caracter, dorință, să te adaptezi la noul mediu argentinian, iar farmecul tangoului să fie mai presus decât orice.

Autoarea s-a documentat foarte bine în ceea ce privește scrierea romanului, oferind date istorice din istoria tangoului argentinian și a orașului Buenos Aires.

Cine este Carolina De Robertis?

sursa pozei: internet

Carolina De Robertis este o scriitoare de origine uruguayană. A trăit în Anglia, Elveția și SUA. Înainte de a debuta în literatură a lucrat zece ani în organizații pentru drepturile femeilor. A publicat mi multe romane printre care „Perla” și bestsellerul „The Invisibile Mountain”. Este apreciată ca traducătoare de literatură sud-americană.

Opinie despre roman, de la publicația The Wall Street Journal

„Tangoul este un ritm de atitudine, incarcat de dorurile imigrantilor din Argentina, de patimile lor nerafinate si de frustrarile lor (…)

Stilul Carolinei de Robertis valorifica senzatia fizica si energia sexuala a acestui dans.”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: