O nouă zi, un nou #ProfesorCOOL pe care îl descoperim în acest proiect. Adriana Bujag își aduce aminte bine cum, în primii ani de activitate pedagogică, era nevoită să verifice caietele la lumina lumânării, deoarece se deconecta aceasta seară de seară. Acum progresul tehnologic și multiplele posibilități ale copiilor oferă și profesorilor nenumărate provocări. Învățătoarea acestui interviu le face față cu brio și recunoaște că munca în Școala Internațională Heritage îi aduce o satisfacție deosebită.

Am provocat-o la destăinuiri sincere pe Adriana Bujag, de la începutul carierei și până la lecțiile în pandemie:

„Am îmbrățișat pedagogia din copilărie, deoarece mama mea era profesoară. O însoțeam deseori la școală. Îmi plăcea să răsfoiesc caietele elevilor, să citesc apoi lucrările create de ei. Odaia mea era un adevărat atelier în luna august. Pe atunci nu aveam printer, xerox, computer. Eu desenam, scriam cu penița cu tuș – cream postere în limba franceză (disciplina ce o predă mama). Bucuria mea era să le admir prin sala de clasă a mamei. La limbi străine nu am ajuns. Îmi doream să am două specialități. Prin anii `90 exista facultatea de Pedagogia și metodica instruirii primare și limbi străine, dar în acel an a fost anunțată admiterea doar pentru Clase primare și educație muzicală. Nu era ceea ce îmi doream, așa că am devenit învățătoare.

Am început să activez în perioada cea mai anevoioasă, primii ani de independență a Moldovei, atunci când se deconecta energia electrică, când prin centrele raionale a dispărut încălzirea centralizată a clădirilor instituțiilor de stat, când nu se achita salariul la timp, când se schimba conceptul învățământului, când se introducea alfabetul cu grafie latină. Era dificil să te organizezi, să reușești în toate, să faci față și la școală, și acasă. Dar tinerețea e cea mai perseverentă, așa că, învățând mereu, de la cei din preajma mea, am ținut pasul.

Toți pedagogii, cred, se mândresc și sunt bucuroși atunci când își văd elevii, discipolii, realizați. Elevii, părinții, atunci când au deplina încredere în tine, poți spune că faci un lucru de calitate. Noi, învățătorii, suntem cei care deschidem calea copilului spre lumea mare a cunoașterii. Trăim împreună aceleași emoții la început – încercăm să trecem peste ele, apoi înțelegem că am urmat același vis.

Elevii de la treapta primară sunt cei mai sensibili. Ei au nevoie de cea mai multă afecțiune, dragoste, compasiune, înțelegere și susținere din partea noastră. Micuți, drăguți, frumoși, dulci, curioși, cum să nu îi ai aproape? Ei ar detecta acest lucru imediat. Ar fi neonest din partea unui învățător. Trăim într-o societate care și așa e lipsită de comunicare verbală, unde există fenomenul bullying-ului, familii incomplete, ignorare. Căldura învățătorului aduce lumină în sufletele copiilor. Imparțialitatea cadrului didactic și respectul față de fiecare elev duce la încredere. Cheia fericirii este să faci ceva ce îți place în fiecare zi, a zis Victor Pride. Să iubești meseria ce ai ales-o și să o faci calitativ, este crezul adevărat al unui învățător.

Un profesor nu are altă cale decât să persevereze, să urce treaptă cu treaptă, să răspundă tuturor provocărilor din activitatea sa. Fiind un autodidact bun, citind, participând la diverse evenimente din acest domeniu, urmând cursuri on-line, poți să excelezi. Atunci când cunoști bine disciplina care o predai, dar ești original și la teme care vin mănușă cu dorințele, necesitățile și cerințele copilului, vei putea utiliza la momentul potrivit telefonul mobil și gadgeturile. Tehnologiile noi și digitalizarea ne deschide extrem de multe oportunități, și, cu siguranță, pot fi utilizate cu succes pentru dezvoltarea multilaterală a elevilor.

Copiii sunt mereu copii, frumoși la chip, curioși, ingenioși, cu o sete nemaipomenită de a cunoaște. Această generație e născută  în alt mileniu, care are alte priorități și scopuri. Ne bucurăm enorm pentru ei, căci vorbesc mai multe limbi, sunt digitalizați de la o vârstă fragedă. Ei pot interacționa cu elevi din alte țări. Orice început de an e plăcut, căci ne revedem cu elevii. Anul acesta e cu un DOR enorm de ei, elevii mei, care au urcat o treaptă, sunt clasa a 2-a. Revenirea la școală e diferită, dar bucuria reîntâlnirii va fi nemăsurată. Pe parcursul verii am adunat în colecția mea de idei câte ceva pentru ei. Avem Certificate de Calitate pentru proiectele desfășurate pe această platformă pentru anul trecut. Vom continua proiectele eTwinning, care ne completează și ne diversifică activitatea noastră.

Pandemia a pătruns pe neașteptate în viața noastră. Nu am avut timp de a alege. Scopul instruirii la distanță a fost menținerea noastră în siguranță și continuarea studiilor. Eram în luna martie cu elevii de clasa 1. Dar grație conducerii liceului, implicării părinților, am rezistat și am finalizat anul școlar. Prezența elevilor în fiecare zi la ore era indiciul calității. Sunt mândră de elevii mei, deoarece am reușit să învățăm și să aplicăm multe instrumente care ne-au ajutat să mergem înainte. Dimineața era o competiție între ei –  cine este primul în meet. Citeam cu plăcere mesajele pe chat, atunci când se evaluau reciproc, se încurajau. Dorința de a fi în sala de clasă era mereu în gândurile noastre.

Ador glumele copiilor! Încerc să privesc filmele lor preferate, să citesc cărțile , care ei le aleg, să memorez personajele lor îndrăgite. Eu am crescut cu Harap –Alb, apoi a apărut  Guguță. Ei au alte preferințe. Când abia începeam să activez ca învățătoare, se apropiase o doamnă de mine și zise că dorește ca fiica ei să fie înscrisă la mine în clasă, eu fiind cea mai tânără dintre toți învățătorii la paralelă. Motivul alegerii doamnei a fost simplu: „copilul meu va învăța jucându-se”. Interactivitatea aceasta o păstrez peste ani, iată de ce ador să port pantaloni. Pot să mă așez alături de ei pe covoraș, pe iarbă, să învățăm fiind alături și zâmbind. Și încă ceva, elevii de azi au parte de alegere. Ador să le cer părerea lor. Ei sunt importanți. Țin cont de părerile lor. Sigur, și peste 10 ani voi fi tot în acest domeniu. Vom fi mult mai digitalizați atunci. Vom avea mai multe oportunități de dezvoltare ca pedagogi. Vom schimba multe, cu siguranță”, ne-a destăinuit învățătoarea de clasele primare Adriana Bujag.

„Nu ești niciodată prea bătrân pentru a-ți stabili un alt obiectiv sau pentru a visa un nou vis.”, a zis Les Brown. Îmi urmez visul permanent!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: