„SIBERIA DIN OASE” este o docudramă dedicată  moldovenilor deportaţi în Siberia. Filmul e construit pe mărturiile a patru protagonişti, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949. Fiecare episod are o istorie separată. Iar în ansamblu, ele punctează ororile şi dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă. Când poți vedea filmul și unde.

Docudrama cu o durată de 85 de minute va fi proiectată în perioada 19 – 25 septembrie, ora 18:00, la cinematograful Patria Loteanu, sala 2.

„SIBERIA DIN OASE” este o producție OWH Studio, cu suportul Centrul Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova, în asociere cu Moldova-Film și Paradox Film.

Cu participarea: Elena Curicheru-Vatamanu, Ion Radu, Gavril Boian, Margareta Spânu-Cemârtan, Zinaida Bolea, dr. în psihologie

În distribuţie: Ionela Blănaru, Andrei Carp, Samson Hatman, Alexandra Ungureanu, Eugenia Butnaru, Ion Marcoci, Ion Coșeru, Maria Mardare-Fusu, Cornelia Suveică, Valentina Ostap, Vlada Cazanoi, Ciprian Răcilă, Rada Ixari, Mihaela Damian, Petru Oistric, Ioana Hatman, Sofia Oistric, Grigore Bechet, Margareta Nazarchevici, Constantin Adam, Stanislav Cotorobai, Alexandru Mărgineanu, Constantin Stavrat, ș.a. 

Scenariu și regie: LEONTINA VATAMANU 

Producător: VIRGILIU MĂRGINEANU

Director de imagine: SERGIU BABĂRĂ

Muzică: VALERIU CAȘCAVAL

Sunet: MARIN TUREA, VALENTIN STRIȘCOV, MIHAI COPORAN

Scenografie: MARIA CREȚU

Costume: LILIA IXARI

Machiaj : OLGA VERDEȘ

Montaj: MARIANA PAREA, MIHAI VASILACHI

Colorizare : ADRIANA CRĂCIUNESCU, BOGDAN GEAMBAȘU 

Grafica video: PETRU POSTOLACHI

O producţie OWH Studio cu suportul CNC MOLDOVA, în asociere cu Moldova-Film și Paradox Film.

Filmul va fi proiectat în perioada 19 – 25 septembrie, ora 18:00, la cinematograful Patria Loteanu, sala 2. 

Pagina de Facebook a filmului