Luna în care te-ai născut poate avea o influenţă dominantă asupra temperamentului tău, indicând anumite aptitudini, nevoi, calităţi sau defecte. Mai mult de atât, se pare că aceasta ar putea dezvălui dacă eşti predispus să devii bogat şi celebru!

Potrivit unui studiu, copiii născuţi între 21 ianuarie şi 19 februarie, adică în zodia Vărsător, au cele mai mari şanse de a deveni celebri. Experimentul, realizat în 2013 de către trei elevi de liceu, a ajuns la această concluzie după o selecţie aleatorie a o sută de persoane faimoase şi apoi prin aflarea zilei lor de naştere. Deşi procesul de selecţie a fost aleatoriu, celebrităţile au fost alese din domenii diferite. Printre ei se numără cântăreţi, actori, atleţi, politicieni şi oameni de ştiinţă.

Privitor la celebrităţi, autorii au menţionat faptul că 60% dintre acestea erau în viaţă la momentul efectuării studiului, iar aproximativ 70% erau bărbaţi. Raportul a continuat să specifice faptul că, în rândul unui eşantion de 100 de persoane, au existat mai multe vedete din zodia Vărsător decât din alte semne zodiacale. Constatarea nu s-a schimbat atunci când eşantionul a fost mărit la 200 şi apoi la 300 de persoane. De fapt, corelaţia pozitivă dintre data naşterii şi faimă a crescut.

Studiul a remarcat faptul că printre trăsăturile caracteristice ale vedetelor din Vărsător se numără prietenia, loialitatea şi originalitatea. Deşi niciun alt semn zodical nu a fost atât de consistent ca Vărsătorul, rezultatele au arătat că acesta este urmat de Leu şi Scorpion, scrie eva.ro.