Probabil ai fost tentată măcar o dată să încerci în propria bucătărie pregătirea unei mug cake - prăjitură de preparare rapidă, din câteva ingrediente principale. Desertul despre care îți vom povesti mai jos se prepară la fel de simplu, din câteva ingrediente pe care le poți avea oricând la îndemână. Vei afla cât de ușor este să prepari o mug cake cu ciocolată și unt de arahide în clipe numărate.

Pentru prepararea desertului cu unt de arahide și ciocolată, în cuptorul cu microunde, vei avea nevoie de câteva ingrediente: 

  • 1 felie de unt cu grosimea de 1 cm (30 gr.)
  • 6 pătrățele de ciocolată neagră (30 gr.)
  • 1,5 lingurițe de unt de arahide
  • 1 ou
  • 1 lingură de zahăr brun
  • 5 linguri de făină
  • 1/2 lingurițe de praf de copt

Pentru umplutură și decor: 

  • 1 linguriță de unt de arahide
  • 1 linguriță de picături

Mod de preparare: 

Întrodu, într-o cană de mărime mijlocie, felia de unt și bucățelele de ciocolată, apoi pune cana la încălzit în cuptorul cu microunde (800 W) pentru circa 30-40 de secunde, până când ingredientele se topesc. Bate bine amestecul până când obții o masă omogenă și las-o să se răcească. Rând pe rând, adaugă în amestec untul de arahide, oul, zahărul, făina și praful de copt. Amestecă bine ingredientele.

Pune cana cu „aluat” în cuptorul cu microunde pentru încă 50 de secunde (800 W).

Introdu, în prăjitura semi-coaptă, o linguriță de unt de arhide și mai dă o dată cana la cuptor pentru 40 de secunde.

Decorează prăjitura cu picături de ciocolată. Înainte de a o servi, las-o să se răcească pentru un minut.

Foto: SANDRA MAHUT

Distribuie articolul: