Povestea vinului Podgoria a început încă în anul 1999, pe podgoriile aflate în una dintre cele mai deosebite zone, zonacu Indicație Geografică protejată „Valul lui Traian” – o regiune cu un microclimat special. Din satul Lingura, de la sudul Moldovei, vinurile ajung să fie savurate în țări ca România, Belorus, Cehia, Polonia, China sau regiunea Abhazia.

„Podgoria Vin” poate produce circa 1 milion de sticle anual și, deși este abia la început de cale, deja se poate mândri cu 2 medalii de aur pentru vinurile „Libera” – vin sec, alb Chardonnay și „Libera” vin sec, alb Rhein Riesling, obținute în cadrul concursului internațional „Black Sea Region Wines&Spirits Contest 2018”.

Ce soiuri de struguri stau la baza vinurilor?

Dumitrița Bălan, marketing manager Podgoria Vin: „Vinurile sunt pentru noi ca și copiii pentru părinți. Toți diferiți, dar toți speciali. Ne mândrim cu fiecare vin pe care îl producem. Utilizăm doage de stejar românesc, astfel dorim să păstrăm în vinurile noastre, arome, gusturi AUTENTICE, native. Dispunem de o varietate largă de soiuri internaționale, dar ne mândrim să avem și soiuri locale, precum: Fetească Albă, Fetească Regală, Viorica, Fetească Neagră.

Suntem în proces de lansare a vinurilor sub marca „LIBERA” – o marcă foarte dragă nouă, deoarece prin elementele ei vizuale, ea exprimă libertate, lumină, căldură, zâmbete. Iar prin varietățile de vinuri din care e formată, accentuează crearea lor pentru a fi savurate în momente frumoase, de liniște, alături de prieteni, alături de cei dragi.”

„Suntem adepții diversității, iar diversitatea pentru noi începe din câmp. Interacțiunea dintre om, plantație, sol, climă creează calea perfectă pentru a obținute struguri deosebiți. Noi credem că aceasta și este cheia principală prin care strugurii noștri reflectă terroir-ul unic pe care îl avem, iar vinurile noastre sunt astfel deosebite, deoarece oferă astfel acel sentiment diferit, unic, special care îmbogățește gustul și sufletul fiecăruia.

Aflându-ne într-o zonă atât de frumoasă, dorim pe viitor să dezvoltăm turismul vitivinicol în regiunea noastră”, ne mai spune Dumitrița Bălan.

Cu ce impresii ați rămas după evenimentul „Povești pe acoperiș”?

„În primul rând mulțumim mult pentru organizarea unui eveniment atât de frumos, în care s-a pus accent pe ceea ce este „al nostru”, de suflet, autentic, moldovenesc. Mulțumim mult pentru promovarea produselor cu indicație geografică protejată, produse care merită să fie cât mai cunoscute de către consumatori.

Am rămas cu impresii foarte plăcute și asta s-a datorat în special numeroaselor aprecieri pe care le-am primit de la prietenii care au vizitat stand-ul nostru și au degustat vinurile noastre. De asemenea,  suntem mulțumiți pentru faptul că prin astfel de evenimente, reușim, împreună, să aducem în vizorul consumatorilor produsele originare ale neamului moldovenesc”, a mai spus reprezentantul „Podgoria Vin”.

Acest articol apare în cadrul campaniei de promovare a produselor tradiționale moldovenești cu Indicație Geografică, Denumire de Origine și Specialitate Tradițională Garantată „Autentic Moldovenesc”, lansată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cu finanțarea Proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova.