Cu siguranță ai gustat-o și ți-a plăcut. Venim cu o rețetă ușoară de pizza care este mai gustoasă și mai ieftină decât cea cumpărată.

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 300 g făină,
  • 120 ml apă caldă,
  • 10 g drojdie,
  • 2 linguri de ulei de măsline,
  • 1 lingură de zahăr,
  • 1 lingură de sare.

Pentru topping:

  • 1 ceașcă suc de roșii,
  • 1 linguriță oregano,
  • 120 g măsline fără sâmburi,
  • 80 g șuncă,
  • 30 g prosciuto,
  • 100 g ciuperci,
  • 150 g mozzarella,
  • sare,
  • piper.

Preparare:

Punem drojdia, cu zahărul, o lingură de faină și le acoperim cu 2-3 linguri apă caldă. Amestecăm puțin, apoi lăsăm sa crească. Pregătim într-un vas făina amestecată cu sare. Facem o gaură în mijlocul făinii și turnăm maiaua (drojdia crescută). Amestecam bine, turnăm restul de apă caldă și uleiul. Frământăm aluatul câteva minute, până devine neted și nu se mai lipește de mâini. Îl lăsăm în vas, acoperit cu un prosop, să crească cam o oră.

După ce aluatul a dospit, îl luăm din vas și îl punem pe blatul de lucru, peste care am presărat făină. Îl mai frământăm puțin, apoi îl întindem cu sucitorul, lăsând un aluat de 3-4 mm grosime și un diametru de aproximativ 30 cm. Punem aluatul in tava de pizza, pe hârtie de copt (pe aceasta o vom ungem cu foarte putin ulei de măsline). Acoperim blatul cu un strat de suc de roșii, presărăm oregano, sare și piper, apoi aranjăm șunca, prosciuto, ciupercile și măslinele.
Acoperim cu mozzarella și dăm la cuptor pe programul de pizza (sau la 220°C) pentru aproximativ 20 -25 de minute.
Atât de simplu și atât de rapid, încât nu mai ai nevoie sa comanzi pizza acasă!
Truc: Dacă îți place blatul rumenit la vatră, unge tava cu puțin ulei de măsline și asează foaia de blat direct pe tava.
Se va apropia cu mult la gust ca cea coaptă în cuptorul cu vatră.
Poftă bună!
Sursa foto: Google.com

Distribuie articolul: