Olga Coșel se ocupă de olărit mai bine de zece ani. În această perioadă Olga a înțeles că olăritul nu reprezintă doar o profesie, e un mod de viață, în care o parte importantă ocupă ideea de afacere. Aparent, în Moldova lutul e sub picioare – l-ai luat și ai început să lucrezi.

Meșterița aparține acelui mic grup de femei-olari din Moldova, care, în ciuda circumstanțelor economice și personale defavorabile, reușesc să supraviețuiască din această activitate.

Pentru a deschidere afacerea și a procura cuptoare speciale, Olga a luat împrumutul de la bancă. „Sunt niște utilaje costisitoare care nu se produc la noi. Astfel, pentru a le procura din Germania, am cerut banca să-mi ofere creditul. Au ezitat, aflând că sunt meșter popular. Dar, până la urmă, am obținut împrumutul, pe care l-am returnat în doi ani”,  spune Olga.

Pe lângă oale și vaze din ceramică, Olga are de câțiva ani un proiect de suflet – restaurează statuia Cenușăresei, care se află la de 40 metri adâncime, în peștera Emil Racoviță de la Nordul țării.

„Cenușăreasa. A 25-a zi a restaurării. Au mai rămas câteva detalii, dar eu nu vreau să o termin și cel mai probabil pentru mine va rămâne mereu nefinisată. Desigur că voi aduce sculptura la starea ei ideală, dar mereu voi vrea parcă să mai adaug sau să scot ceva, a mărturisit meșterița pe pagina de facebook.”

Sculptura poate fi admirată în peștera Emil Racoviță. Singura intrare în peșteră se află pe teritoriul Republicii Moldova, în apropierea satului Criva, raionul Briceni, pe partea dreaptă a traseului Chișinău–Cernăuți.

Foto: Arhivă personală