Este deja în al treilea trimestru al sarcinii, iar fericirea i se citește pe chip în orice moment. Prezentatoarea TV nu a renunțat la sport nici în această perioadă, merge frecvent la sala de fitness, trage de fiare și reliefează o burtică… plină de mușchi. Se pare că noutatea sarcinii nu i-a luat prin surprindere, iar acum Inesa și soțul ei Dumitru, sunt în culmea fericirii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Active pregnancy 🤰🏻 🏋🏽‍♀️ #babybumpfitness #fitpregnancy #activemomtobe #inlovewithmybabybump #fitnessmotivation #fitnessgirl @energyfitnessmd

O postare distribuită de ɪɴᴇsᴀ ᴠᴏsᴄᴏʙᴏɪɴɪᴄ (@inessa.voscoboinic) pe

„A fost o sarcină planificată. Cred că ne-am decis după ce a născut sora mea și am văzut cât de frumos este momentul. Ne-am zis că, fiind noi apropiate, să fie și copiii de aceeași vârstă. La începutul sarcinii nu eram atât de activă, acum însă mă simt minunat și chiar savurez orice moment, fiind și la sala de sport. Am avut și o vacanță pe la 20 de săptămâni, dar m-am simțit foarte bine și în zbor”, declară Inesa pentru Prima Oră.

„În primele luni am avut toxicoză, a fost insuportabil pentru mine, deoarece eram nevoită să stau mai mult prin pat și pe acasă. Eram sleită de puteri și renunțasem și la sala de forță. A trecut însă, acum mă simt perfect, iar fetița noastră face sport alături de mami. Am mereu antrenorul alături, care îmi monitorizează orice exercițiu”, mai spune Inesa.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

🥗 ALIMENTATIA ÎN TIMPUL SARCINII – cu exceptia excluderii anumitor tipuri de produse de mare 🦐🦑🐙( care contin mai mult mercur) si a alcoolului 🍷, în meniul meu de gravidã practic nu s-au produs schimbãri! 📍Respectiv, postarea ar fi de folos tuturor celor care se intereseazã periodic despre alimentatia mea! 👆🏽Nu exista o cantitate de alcool recomandata pentru consumul in siguranta in timpul sarcinii. Prin urmare, alcoolul trebuie evitat in totalitate de catre femeile gravide ❗️ 📍Principiul de bazã – includerea celor 4 grupuri de alimente: 1️⃣Carbohidrati 🍚🥔🌽🍞(orez, ovãz, porumb, grau, secara) 👉🏽 Contin fibre, vitamine si minerale si furnizeazã energie! 2️⃣Proteine 🥩🥚🥜( carne, peste, ouã, nuci, fasole) 👉🏽 Douã sau trei dintre mesele voastre zilnice trebuie sã includa aceste alimente. 3️⃣Lactate🥛 (lapte, brânzã, iaurt) 👉🏽foarte bune surse de calciu si nu trebuie sa lipseasca din alimentatie,cu conditia cã nu contin un nivel înalt de grãsimi si zahãr! 4️⃣Fructe si legume🥦 🥬🥑🍏🍊👉🏽 În timpul sarcinii, la recomandarea medicilor am redus consumul fructelor ( merele si strugurii baloneazã, iar bananele sunt foarte calorice) Consum 1-2 fructe pe zi si legume la fiecare masã. Sãnãtate tuturor 💚 #alimentatie #pregnant #nutrition #fitmom #essentials #healthypregnancy #eatwell #momtobe #nutrients

O postare distribuită de ɪɴᴇsᴀ ᴠᴏsᴄᴏʙᴏɪɴɪᴄ (@inessa.voscoboinic) pe

„Mănânc practic la fel, am renunțat doar la produsele de mare. Chiar și porțiile sunt aceleași. Mănânc mai puține fructe și carbohidrați, iar mai mulți medici mi-au recomandat chiar să mănânc mai puțin. Sunt și eu mică de statură și n-ar fi bine să iau multe kilograme, nici eu și nici bebelușul. Așa voi putea avea o naștere naturală și sănătoasă”, mai spune prezentatoarea Canal 3 în reportaj.