O serie de evenimente plăcute și neplăcute, din ultima perioadă, mi-au dat șansa să acumulez o așa zisă „experiență” în ceea ce ține de sistemul medical, medici, spitale sau comportamentul angajaților din instituțiile respective. De fiecare dată când am „fericita șansă” să trec prin astfel de experiențe, mă întreb dacă ceva e întors invers în capul meu sau în sistemul medical de la noi din țară.

Merg într-o dimineață la un Centru de Sănătate Publică să dau niște analize, ajung la ușa laboratorului, intru… nimeni. Aștept… dintr-un cabinet medical alăturat, a cărui ușă era deschisă, nu se grăbește nimeni să vină, deși, ușa pe care intrasem eu și la care bătusem înainte, făcuse suficient zgomot. Și de ce s-ar grăbi? Asistenta e deja la muncă și pe cine interesează că eu urmează să ajung la job, printr-un trafic de o oră.

În cele din urmă, luând în calcul că poate doamna nu m-a auzit când am intrat, îmi fac curaj: „Mă iertați, vă rog, este cineva?”. Din încăperea alăturată se târăște o asistentă.

– Am venit pentru analize, spun eu și îi întind îndreptarea pe care o aveam de la medicul specialist.

– Asta nu la noi, îmi răspunde doamna.

– Puteți, vă rog, să-mi spuneți unde, atunci?

– Duceți-vă la recepție și întrebați la fetele de acolo…

La recepție, surpriză. Două asistente stau de vorbă, iar „scuzații” mei nu sunt luați în calcul până nu-și termină femeile treaba mega importantă. Întind din nou foaia cu întrebarea de rigoare:

– Mergeți la laborator

– M-au trimis aici

– Ei cum aici, dă încoace să mă uit. Asta nu la noi, trebuie la spitalul X de unde e doctorul și tu nici nu ești pe sector la noi și foaia asta nici nu e completată cum trebuie, nici nu o să te primească cu așa foaie.

Și? Trebuia să o completez eu? Ce se presupune să mai fie scris, iar eu, „nesimțita” nu am putut măcar atâta lucru să fac?

Încerc să-i explic doamnei că am mai dat și săptămâna trecută analizele aici, că medicul mi-a dat două îndreptări, spunându-mi denumirea și adresa spitalului în care ea lucrează, că dacă este vorba de o greșeală sau o neînțelegere din partea mea, să-mi explice… În schimb aud o replică de genul „Ar fi trebuit să știi asta”, cu un ton și mai ridicat, în care se simțea că doamna se sufocă, iar vocea ei e la limita de a se pierde pe undeva:

– Cum putea să te trimită la noi, dacă noi singuri transferăm tipul ăsta de analiză la ei? Atunci, mergi la laborator și spune-i că medicul te-a trimis, nu la mine.

Bulversată de vocea ridicată și fluturatul din mâini, mă îndrept spre spitalul la care „politicos” mi-a explicat angajata că e sectorul meu și dau analizele acolo. Ar fi trebuit să-mi dau seama, când medicul mi-a întins îndreptările, că nu cu ambele merg la laborator (nu de pe sectorul meu). Cum se spune, nu am citit printre rânduri.

Dezamăgitor este faptul că „experiența” putea fi mai puțin stresantă, atât pentru mine, cât și pentru angajata de la recepție, dacă nu era folosit tonul „prietenos” și fluturatul mâinilor, care cât pe ce să-mi ajungă la nas.

Alt spital, aceeași situație. De data asta mai puțin norocoasă a fost o bătrânică, care stătea în fața mea la recepție să-și facă o programare la medic. Femeia a confundat zilele tratamentului și a rugat să-i fie transferată ziua înscrierii la medic. În schimb a auzit cu aceeași voce „caldă”:

– Uitați-vă cât de mare e rândul, iar dumneavoastră vă jucați cu mine de-a înscrierea. De șapte ori să vă înscriu. Data viitoare să vă gândiți mai bine.

Problema e că nu sunt doar angajatele de la recepție atât de „politicoase”. Cu astfel de comportament sunt și unii medici, iar când intri în cabinet te simți vinovat toate nenorocirile lumii. Mergem să ne tratăm, dar suntem întâmpinați de un comportament care ne taie pofta de a ne mai adresa vreodată la medici. Luând în considerare că în societatea noastră și așa persistă gândul „nu mă doare nimic, nu este necesar să mă adresez la medic”, situația nu este deloc îmbucurătoare.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: