Experiența pedagogică a Nathaliei Celpan-Patic a ajuns de curând la majorat și s-a dezvoltat plenar în toate etapele ei: de la studentă și apoi lector universitar și până la doctorat. Predă limba franceză, dar și dragoste pentru literatura și cultura acestei țări – elemente definitorii care au stat și pentru ea la baza alegerii acestui domeniu în studiere, transmise cu sfințenie și de tatăl ei. Studenții Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” o cunosc bine – deci perpetuarea limbii franceze în anii ce vine este pe mâini bune. Un nou interviu în proiectul #ProfesoriCOOL cu Nathalie Celpan-Patic.

„Non, je ne regrette rien”

„Din cele trei profesii pe care mi le-am ales succesiv pe parcursul copilăriei mele, pedagogia a fost a doua, între dans şi medicină. Visul meu cel mare a fost să devin medic, însă valurile destinului mi-au ancorat viaţa pe tărâm pedagogic, dar nu regret, deoarece mi-am îndrăgit profesia chiar de la început. Grație profesorilor universitari pe care i-am avut pe atunci şi ulterior graţie studenţilor sârguincioși. Școlăriță fiind, eram îndrăgostită de limba şi cultura franceză, graţie profesoarei mele Elizaveta Martin, de aceea, atunci când am mers să depun actele la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, am ales Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi, bineînțeles, Specialitatea Limba şi Literatura franceză”.

Emoțiile, bată-le vina

„Cea mai grea provocare a fost gestionarea emoţiilor. Au trebuit să treacă ani buni pentru ca să învăţ să le depăşesc, chiar şi până astăzi, în prag de 1 septembrie, mă copleşesc careva emoţii. La începuturi mai exista şi problema diferenţei de vârstă extrem de mică între mine şi discipoli, deoarece de la debutul carierei şi până azi am predat limba şi literatura franceză la studenţi. Însă am realizat mai târziu că acest impediment era doar creionat în mintea mea, or în sală totul decurgea comme il faut (trad.: așa cum era firesc), datorită atitudinii respectuoase faţă de studenţi pe care o cultivam perpetuu.

Şi mai era ceva: dintotdeauna nu mi s-a părut uşor să transpun teoriile lingvistice complicate într-o practică uşoară şi utilă pentru studenţi. Dar am reuşit să găsesc cheia – să fiu în pielea lor atunci când creez şi revizuiesc materialele didactice, or, după mine, profesorul este cel care face ca lucrurile dificile să ţi se pară uşoare şi pe deasupra captivante, altfel spus, profesorul motivează elevii”, ne spune Nathalie Celpan-Patic.

Bucuria cea fără grade de comparație

„Mă bucur atunci când ex-discipolii mei ating culmi mai înalte decât mine, când ei sunt apreciați şi când devin oameni de valoare. Îmi place extrem de mult să văd şi să ştiu că elevii mei învaţă nu de frică sau din obligaţie dar din interes, din dragoste, din plăcere, din curiozitate. Simt o mare satisfacţie atunci când observ că studenţii gândesc în timpul lecţiei, analizează, pun la îndoială ideile, îşi exprimă opinia respectuos, adresează întrebări şi se interesează de unde se poate documenta privitor la un subiect care îl frământă. Ador momentele când văd cum învăţăceii, extrem de timizi la începuturi, ajung să-şi controleze emoţiile şi prind la curaj, încep să-şi exprime gândurile fără frică”, ne mai destăinuie profesoara de franceză.

Ceea ce-i avantajează îi și recomandă

„Permanent am evitat favoritismul, nici mie nu-mi plăcea să văd asta în timpul studiilor mele. Chiar dacă am simpatizat vreodată vreun discipol, sau mi s-a părut mai ager, mai cult, mai atent, păstram în taină acea atitudine, sau puteam să o expun individual cu vreo ocazie extracurriculară. În sală căutam metode şi tehnici pe potriva fiecăruia, în dependenţă de nivelurile lor. Poate i s-a părut cuiva vreodată că tindeam să acord mai multă atenţie elevilor ce veneau mai puţin pregătiţi din învățământul preuniversitar, însă cei avansaţi aveau mereu posibilitate să se manifeste prin lucru suplimentar şi proiecte”, crede lectora.

„O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate” – Constantin Noica

„Întotdeauna apar lucruri noi, în orice domeniu, doar în aşa condiţii vorbim despre evoluţia umană, mai ales în era tehnologizării. În acest fel, astăzi se pune accentul pe învăţarea pe tot parcursul vieţii. Eram însă întotdeauna contra suprasolicitării gadgeturilor de către copii, deoarece sunt de părerea că, pe lângă foloase, aceste dispozitive ar aduce şi daune, atât fiziologice cât şi psihologice. Consider de asemenea: cartea ar trebui să-şi păstreze locul de regină a educaţiei şi creşterii spirituale încă mult timp înainte. Însă, în actualele condiţii de revoluţie în domeniul TIC şi în perioadă pandemică, sunt extrem de utile tehnologiile noi. Astfel, noi profesorii, putem păstra legătura cu discipolii, cel puţin virtual, pentru a nu întrerupe conexiunea educaţională, psiho-emoțională şi socială.

Dacă ar fi să reflectăm bine, o soluţie rezonabilă pentru problema preocupării copiilor de gadgeturi, nu ar fi interzicerea lor, ci să le folosim noi, profesorii şi părinţii, întru atingerea scopurilor noastre comune: formarea lor, educarea şi pregătirea pentru viaţă. Suntem pur şi simplu datori să ținem pasul cu tendinţele în orice domeniu, or noi îi pregătim pe copii nu pentru ziua de ieri sau de azi, dar pentru cea de mâine”, susține Nathalie Celpan-Patic.

Fiecare generaţie este diferită de precedenta

„Dincolo de lucrurile negative care se spun despre noile generații: că sunt inculţi, mai puţin citesc… sunt ferm convinsă că tinerii de astăzi sunt foarte buni, chiar mai buni decât generațiile anterioare, ei sunt mai pragmatici, mai energici, mai creativi. Ei pot face mai multe lucruri deodată. În ce priveşte unele excepţii, negativul pe care îl observăm la ei nu este altceva decât recolta culeasă din seminţele plantate, reflecţia noastră în oglindă, scăpările noastre din varii motive. De la noi începe totul, de la pedagogi, părinţi, pur şi simplu adulţi.

De fiecare dată, la început de an academic, sunt optimistă şi am mari aşteptări de la noile valuri de studenţi. Chiar dacă se întâmplă să fie unii copii mai puţin pregătiţi, sunt ferm convinsă că unele lucruri depind de noi, dascălii, de aceea noi suntem responsabili de cizelare, îndrumare, inspirare şi încurajare, restul o vor face ei. Şi, credeţi-mă că o for face, ei vor să facă şi sunt capabili de a face, doar că au nevoie de puţină orientare şi înţelegere din partea noastră. Deci, vă îndemn să o facem! Noi semănăm valori”, dezvăluie lectora universitară.

Școala online nu poate fi decât temporară

„Sper din toată inima ca această criză să nu devină normalitate. Sunt de părerea că prezența fizică a copiilor în săli şi coridoare este necesară şi nu poate fi înlocuită totalmente cu o comunicare la distanţă – ea poate fi completată, însoţită, dar nicidecum substituită. În primul rând, pandemia a favorizat schimbarea lecţiei sincrone – ea are loc de acasă, din faţa calculatorului; s-au modificat mult metodele de evaluare, de la teste preponderent imprimate s-a trecut la quiz-uri şi formulare numerice, atât sincrone cât şi asincrone. Nu în ultimul rând, şi-au schimbat aspectul şi temele pentru acasă, de la o formă dominant scrisă au trecut la o variantă digitală (înregistrări audiovizuale, cărţi digitale, reviste numerice, hărţi conceptuale, infografice, etc.).

Eram parțial pregătiți. De câțiva ani deja profesorii încercau deja să implementeze metode hibride de predare: foloseam înregistrări video, hărţi mentale, teste numerice, platforme educaţionale precum Moodle. Profesorii de limbă franceză, spre exemplu, graţie Agenţiei Universitare Francofone şi Alianţei Franceze, au beneficiat de multe formări profesionale în domeniul TIC. Astfel, se exploatau pe larg resursele didactice numerice şi audiovizuale, propuse de canalul TV5 Monde. De asemenea, existau proiecte internaţionale de colaborare între instituţii de învățământ, unde elevii făceau schimb de bune practici prin videoconferinţe. Profesorii universitari, masteranzii şi doctoranzii participau la conferinţe ştiinţifice prin videoconferințe, etc.”

„Școala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor” – Nicolae Iorga

„Am învățat să fiu atentă la orice cuvânt spus şi pas făcut, deoarece sunt mulţi ochişori de văzut şi urechiuşe de auzit. Am învățat să am încredere în elevi/studenți, la fel cum au ei încredere în noi. M-am obișnuit să mă opresc şi să mă bucur de momente unice şi frumoase. Datorită lor nu mi-e frică de greşeli, de comportament natural şi sinceritate. Am pătruns esenţa vieţii datorită lor, am înţeles că totul se bazează pe bunătate, iubire şi altruism”, recunoaște profesoara de franceză.

Dumneavoastră, Domnule Student

„Când am venit la facultate, am întâlnit pentru prima dată doi profesori (Eugenia Guţu şi Anatol Ciobanu) care se adresau la noi, studenţii, folosind pronumele de politeţe „dumneavoastră”. De atunci, am înţeles că relaţia profesor-elev poate fi şi liniară, nu doar vectorială. În acest fel, de când am devenit pedagog, doar în aşa mod m-am adresat studenţilor, şi i-am respectat continuu în tot ce făceau şi credeau. Nu-mi place să cer de la discipoli să înveţe ceva pe de rost. Caut mereu căi şi mijloace ca ei să înţeleagă ceea ce studiază şi să găsească neapărat conexiune între materialul predat/învățat/evaluat şi ceea ce le place, ce-i interesează şi face parte din viaţa lor reală.

„Toţi oamenii mari au fost cândva copii… însă doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc” – Antoine de Saint-Exupéry din opera Micul Prinţ. Consider că dascălii trebuie să-şi amintească mereu de acest fapt pentru a putea cârmui domeniul pedagogiei”, ne-a mai spus în final Nathalie Celpan-Patic.

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: