Kendall Jenner este pregătită pentru o viață independentă, astfel că și-a luat o vilă cu șase dormitoare în Los Angeles, iar acu, își stabilește un design interior care o caracterizează. Printre obiectele din casă noi, Kendall a achiziționat o canapea, în valoare de 52 mii de dolari.

Modelul de 20 de ani știe cum nu se poate mai bine să trăiască frumos și să se înconjoare de lucruri exclusiviste. În forfota dotării apartamentului unde se mută vedeta, nu putea lipsi o canapea „Bao”, creată de designerii brazilieni, frații Campana.

20161102_kendall

Piesa de mobilier a fost estimată la 52 de milioane de dolari, asta pentru că a fost confecționată din 120 de metri de țeavă de catifea albastră, unite astfel, încât să fie confortabil să te odihnești pe ea. Potrivit designerilor, pentru confecționarea canapelei a fost nevoie ca patru oameni să umple țevile mai mult de o săptămână, iar apoi două zile să le transforme în canapea.

 

Distribuie articolul: