Maladia care ocupă primul loc în morbiditatea printre tumorile maligne în Republica Moldova – cancerul mamar la femei, înregistrează circa o mie de cazuri noi anual. În semn de solidaritate, angajații Mobiasbancă se alătură campaniei de informare în Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar  prin transmiterea unui mesaj către toate femeile: „Cancerul mamar depistat la timp, poate fi tratat!”.

Totodată, aceștia participă anual la maratonul Run Pink Moldova pentru a susține femeile ce luptă cu această maladie. Mobiasbancă îndeamnă toate femeile să meargă la  consulaţia medicului mamolog sau să informeze persoanele apropiate despre măsurile de auto-control și prevenire a maladiei.

Astfel, în fiecare zi de joi Institutul Oncologic organizează şcoli cu pacienții, unde medicii mamologi vor oferi informații despre prevenire, grupuri de risc, tratament şi instruiri de auto-control. Iar în săptămâna 15-19 octombrie, consultaţii gratuite vor fi oferite în cadrul Asociațiilor Medico-Teritoriale din sectoarele municipiului Chișinău: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Râșcani, în zilele de luni până joi, în intervalul de ore 9:00 – 14:00.

Credem că, depistat la timp, cancerul mamar poate fi tratat.

P

Distribuie articolul: