Cunoscuta nutriţionistă Mihaela Bilic recomandă un desert de sezon, cu fructe, pe care îl asezonează cu îngheţată și care este delicios și dietetic. 

Cunoscută pentru sfaturile sale în antiteză cu ale celorlalţi nutriţionişti, Mihaela Bilic recomandă celor care o urmăresc un desert despre care spune că este „cel mai dietetic tort din lume”.

„Prăjiturile cu mere sunt considerate banale, nepotrivite pentru ocazii festive, niște Cenuşărese ale cofetăriei. Nici ştrudelul nici placinta şi nici mărul în aluat, oricât ar fi de delicioase, nu ne produc un wow de admirație. O excepţie totuşi există- tortul de mere, probabil cel mai simplu şi mai dietetic tort din lume. Prăjiturile cu mere sunt considerate banale, nepotrivite pentru ocazii festive, niste Cenuşărese ale cofetăriei. Nici ştrudelul, nici placinta şi nici mărul în aluat, oricât ar fi de delicioase, nu ne produc un wow de admiratie. O excepţie totuşi există- tortul de mere, probabil cel mai simplu şi mai dietetic tort din lume. Dacă tot e sezonul merelor, faceți din ele o sărbătoare!

Caramelizati zahăr într-o cratiţă şi aşezaţi în ea mere întregi, curățate de coajă şi sâmburi. Umpleți-le cu stafide, scorțişoară sau dulceaţă de cireșe amare, presăraţi unt şi la cuptor cu ele! Când s-au rumenit turnaţi deasupra pandişpan şi mai bagaţi-le o tură la cuptor. În final răsturnaţi cratiţa pe un platou şi…ta-da…tortul e gata. O coroană aurie de mere coapte pe un blat pufos şi gălbior, armonie de toamnă, nu alta! Servit cu îngheţată, cremă de vanilie sau frişcă poate fi un desert de zile mari”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Nutriționista din România este cunoscută pentru cele două cărți pe care le-a publicat doar din postările sale de pe Facebook, adunate timp de un an. Acestea se numesc: „Tocăniță pentru suflet” și „Supă de încălzit inima”. Autoarea mai are și alte cărți despre diete, slăbit și nutriție.

Distribuie articolul: