Pentru proiectul ei „How We Bleed”, fotografa le-a cerut persoanelor care au menstruație să îi trimită poze cu ea. Rezultatul a fost unul real. Fără zâmbete false, sau sclipici pe absorbant, așa cum se ilustrează în publicitatea de la TV. 

Ai văzut și tu, probabil, că în publicitate, tampoanele sau absorbantele absorb o substanță albastră, iar tampoanele din reviste sunt pline de sclipici. Fotografa Franziska Lange vrea să schimbe lucrurile, prin prezentarea proiectului „How We Bleed.”

Tânăra, în vârstă de 33 de ani, studiază fotografia și e specializată în cea documentară și fotojurnalism. Franziska Lange vrea ca proiectul ei să reprezinte o platformă pentru lupta împotriva tabuului menstruației.

„Menstruația e cel mai prețios sânge al nostru. E echivalentul potenței masculine. Dacă bărbații ar avea menstruație, ar arăta-o. Ne simțim dezgustați de imaginile acestea, doar pentru că așa am fost învățați. Menstruația nu e o rușine. Suntem atât de polarizați, încât ne gândim la pericol, atunci când vedem sânge. Dar sângele acesta nu reprezintă o amenințare, e sânge bun”, a povestit tânără într-un interviu pentru vice.com

Când am primit prima fotografie, am fost un pic șocată. E ciudat când vezi prima oară o imagine atât de intimă și autentică, fără să fie a ta. Mi-a fost și rușine de mine în momentul acela, pentru că mă consider o persoană deschisă la minte. Dar m-a transformat”.

„Am realizat că am învățat ceva. Cu fiecare fotografie pe care am primit-o, acest fapt a devenit tot mai normal. Acum onorez fiecare fotografie pe care o primesc”, a mai adăugat Franziska Lange

Sursa: vice.com

Distribuie articolul: